Evaluarea competentelor fundamentale la finalul clasei a II-a incep cu proba scrisa la limba romana, astazi, 18 mai, urmata pe 19 mai de proba de citit la limba romana, potrivit Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice.
Pe 20 mai va avea loc proba la matematica, iar elevii apartinand minoritatilor nationale vor putea sustine proba scrisa la limba materna pe 21 mai, iar cea la citit pe 22 mai.
Evaluarea competentelor dobandite in ciclul primar la finalul clasei a IV-a va incepe pe data de 26 mai, cu proba la limba romana, fiind urmata pe 27 mai de proba la matematica, iar pe 28 mai de proba la limba materna pentru elevii apartinand minoritatilor nationale.
Ultima evaluare a competentelor, cea la clasa a VI-a, va incepe pe 2 iunie cu proba de limba si comunicare. Pe 3 iunie, va avea loc proba la matematica si stiinte ale naturii. Potrivit metodologiei aprobate prin ordin de ministru, testele trebuie sa fie formulate clar, precis si in stricta concordanta cu programele scolare in vigoare pentru fiecare disciplina de studiu si sa aiba un nivel mediu de dificultate. Testele au un format asemanator cu cel al evaluarilor internationale.
  • Testele elaborate pentru clasa a II-a vizeaza evaluarea competentelor de producere a mesajelor scrise, evaluarea competentelor de receptare a mesajelor citite, evaluarea competentelor de matematica.
  • Testele elaborate pentru clasa a IV-a vizeaza evaluarea competentelor de intelegere a textului scris in limba romana si evaluarea competentelor de matematica.
  • Testele elaborate pentru clasa a VI-a vizeaza evaluarea unor competente din aria curriculara 'Limba si comunicare' si din aria curriculara 'Matematica si stiinte ale naturii'.
dep_315x210.jpgDurata alocata rezolvarii testelor de evaluare este de cate 30 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a, 60 de minute pentru fiecare test la clasa a IV-a si tot cate 60 de minute pentru fiecare test de la clasa a VI-a.
Evaluarile se vor desfasura in timpul orelor de curs, in functie de programul fiecarei unitati de invatamant. Testele vor fi evaluate in scoala de cadrele didactice din respectiva unitate de invatamant. Fiecare test va fi evaluat de doua cadre didactice, dintre care unul este invatatorul/ institutorul/ profesorul pentru invatamantul primar de la clasa.
Evaluarea testelor pentru fiecare din clasele a II-a, a IV-a si a VI-a se finalizeaza in termen de cel mult 7 zile de la data sustinerii ultimului test de la clasa respectiva.
Rezultatele individuale obtinute nu se afiseaza/nu se comunica public si nu se inregistreaza in catalogul clasei, precizeaza metodologia.