Antropologia (Poiesis) - Mihai Popa

Poiesis circumscrie o problematica ce transcede preocuparea stiintei ca rod al inteligentei sumative, vizand raspunsuri ce pot veni, pe cai mai ocolite, din transcendenta. Experienta, in sensul ei consacrat, aplicata datului, nu constituie un obiectiv imediat al poiesis-ului, ci, mai degraba, tinta pare a fi depasire a empirismului, dar nu a experientei, in sens de fapt trait sau experienta de gandire. Depasirea poate avea loc insa nu printr-o critica a cunostintei sau a facultatilor cunoasterii, ci prin punerea laolalta a rezultatelor experientei traite cu reflexii de ordin mult mai general, care tintesc absolutul. De aceea, intre experienta ca dat, inteligenta analitica si intuitie poetica nu poate fi un semn de egalitate. Theoria, in sens clasic, de oglindire, dar si de contemplatie a unei realitati de dincolo de experienta, care depasesc posibilitatile intelectului, ca si pe cele ale ratiunii si ale logicii clasice, o pot apropia, ca intentie, de metafizica. Dar poeticitatea nu este metafizica nici in sensul aristotelic, al filosofiei prime, nici in cel actual, al unei cunoasteri care depaseste granitele experientei, deoarece stiinta nu se poate rupe niciodata de experienta.
Lucrarile dedicate acestei teme au fost publicate, de-a lungul timpului, in „Revista de filosofie”, „Studii de istorie a filosofie romanesti”, „Studii de istorie a filosofiei universale”, „Studii de teoria categoriilor”. Altele au constituit subiectul unor prezentari la conferinte sau simpozioane nationale. Autorul a incercat sa le ofere deschidere catre filosofia culturii sau filosofia artei, tema sau ideea centrala, cea a creatiei sau a sintezei creatoare in diferite domenii ale spiritului, fiind cea care l-a calauzit, ca si o serie de concepte care pot fi lamuritoare in dezvoltarea ei, uneori analizate antitetic, abstract-concret, universal-particular, imanenta-transcendenta, creatie-imitatie, forma-continut etc.”

RECENZII