Pasii pierduti - Alejo Carpentier

Alejo Carpentier, figură emblematică a literaturii secolului XX şi patriarh al literelor hispanoamericane se naşte în 1904, la Havana, în Cuba, ca fiu al unui arhi-tect francez şi al unei profesoare de limbi străine, de origine rusă. La vârsta de doisprezece ani se mută cu familia la Paris, unde, sub îndrumarea mamei sale, se dedică studiului muzicii. Revenit în Cuba, începe studii de arhitectură, abandonate ulterior. Lucrează ca jurnalist şi se implică în mişcări politice de stânga, ceea ce duce la arestarea sa pentru o vreme. Se refugiază apoi în Franţa, unde cunoaşte grupul suprarealiştilor; în aceeaşi perioadă, în urma unor călătorii în Spania, îşi descoperă fascinaţia pentru stilul baroc. Nu revine definitiv în ţara natală decât după 1959, odată cu victoria Revoluţiei castriste, când primeşte, de altfel, o serie de însărcinări pe linie culturală şi diplomatică. Moare la Paris în 1980. Autor al unei opere scriitoriceşti remarcabile, apreciate pentru rafinatul său stil baroc şi teoria realului miraculos (Recursul la metodă, Paşii pierduţi, Secolul luminilor, Împărăţia lumii, Concert baroc,Harpa şi umbra, Ritualul primăverii etc.), Carpentier devine un punct de reper pentru generaţia boom-ului sud-american. În 1977 îi este decernat Premiul Cervantes, iar în 1979, Premiul Médicis.

„Paşii pierduţi este un roman magistral al literaturii hispanoamericane şi, după părerea unor critici, cel mai important din creaţia lui Alejo Carpentier, ilustrare perfectă a teoriei sale despre «realul miraculos».

Publicat în 1953, romanul a inaugurat perioada de plenitudine creatoare a scriitorului. Inspirată de experienţe personale trăite de autor în Venezuela, călătoria protagonistului anonim al romanului — ce îl poartă spre izvoarele fluviului Orinoco, în adâncul selvei, în căutarea unui instrument muzical primitiv al unor triburi amerindiene — se transformă într-o întoarcere în timp, de-a lungul celor mai importante epoci istorice ale Americii, până la origini, până la epoca primelor forme şi a descoperirii limbajului articulat. Se îmbină în acest roman în mod desăvârşit cele două dimensiuni fundamentale ale existenţei umane — spaţiul şi timpul —, mereu ciclice potrivit tezei lui Carpentier.“

Dan Munteanu Cólan

„O poveste încărcată de erudiţie, aventuroasă şi captivantă… O carte plină de bogăţii -stilistice, senzoriale, vizuale.“

New York Times Book Review