Pietre cu vise de statui - Maria Calciu

Poezia Maria Calciu este o spontaneitate complexa ce devine arta la finalul desfasurarii ei. Este ca Zmeul din poveste: abia dupa ce a trecut intelegi ca a fost Zmeul. La Maria intelegi ca tot ce si-a pus in gand (inainte de scrie) este poezie abia dupa ce se consuma limbajul acesta fastuos si fabulos in care se simte libera si cutremurata de liniste, ca un vant ucigas la campie, un vant ce poate fi dedus la sfarsit si numai prin efectele sale, adica abia dupa ce a trecut furtuna. (Aurelian Titu Dumitrescu)

Jocul de oglindiri, interferarile de iluzii par a sta la indemana autoarei, producand corelari intre plin si gol, intre concret si imaginar. Absenta este cea care face realitatea. Negatia creeaza taina, invizibilul exercita puterea sa de nepatruns. O asemenea reprezentare ne aminteste de cunoasterea pe cale apofatica a lui Dumnezeu. Desi impecabil, inefabil, atotputernic, Dumnezeu este necuprins, nemarginit, nenumit, incognoscibil. Antinomia pare a sustine si poezia Mariei Calciu. Intoarcerea in propria identitate este un exercitiu care o scapa de imobilism si amagire. Tehnica poeziei consta in fuga acesteia de propria forma, evitand incremenirea, zidirea. Fuga de concret aminteste de modul poeziei lui Nichita Stanescu, fara a atinge capacitatea de a structura a acestuia. Imaginea in imagine, labirinturile de realitati, fanteziile baroce dau masura unui rafinament aparte. (Paul Aretzu)

RECENZII