Antropocentrism si teocentrism in opera Parintelui Dumitru Staniloae - Pr. Ioan Leonardo Atudorei

Antropologia si hristologia sunt interdependente. Modul de a te raporta la Hristos determina modul de a te raporta la om. Chipul unic al acestuia din urma e descoperit datorita existentei lui Hristos. Viziunea antropologiei naturaliste este, din punct de vedere religios, o consecinta a unui nestorianism dualist in care precumpaneste mai intai latura divina a lui Hristos, ca mai apoi, sa se ajunga la un umanism revoltat, la o antropologie naturalista. Nestorianismul acesta deriva apoi intr-un monofizitism uman, urmand cronologic dupa tendinta acaparatoare a unuia divin. De curand, antropozofia cauta sa lege lumea spirituala de antropologie, dar o facea eronat, cu pretul unui esec. Rudolf Steiner, A. Besant sau E. Blavatsky distrug integritatea chipului uman, stratificandu-l prin compromisul cu evolutionismul. Lipsa libertatii este consecinta directa a acestei viziuni despre om.
Antropologia crestina e antropocentrica la modul autentic, pentru ca e teocentrica. Ea are in vedere pe Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, si nu natura, ceea ce ar nega caracterul personal al omului. Ca atare, am considerat ca opera unuia dintre cei mai prestigiosi teologi ai secolului al XX-lea, Dumitru Staniloae, este cat se poate de concludenta, prin pertinenta judecatilor sale, in privinta stabilirii sensului vietii umane si a modalitatilor in care poate fi atins, avand avantajul urmarii cu fidelitate, dar nu pasiv, ci creator, a surselor spiritualitatii patristice crestine. Chipul divin al fiintei umane a fost punctul central al operei parintelui Staniloae. El insusi, intr-un dialog cu Sorin Dumitrescu, isi declina interesul pentru Persoana lui Iisus Hristos, provocat in parte de limbajul de lemn pietist al teologiei dogmatiste a timpului, influentate de scolastica apuseana, si de atitudinea sentimentalista fata de El, specifica unor predici insipide.