Contact: 0736.36.12.10 / 021.795.75.25
  • Carti de autorul Ileana Vulpescu

  • 14 cărți
Ileana Vulpescu a rămas o personalitate importantă a zilelor noastre care s-a remarcat pe plan profesional prin scrierile sale și prin perspectivele de viață pe care le-a transmis și celorlalți.  
La doi ani de la nașterea sa, Ileana Vulpescu a rămas fără tată, iar la șapte ani a fost nevoită să-și părăsească satul în care s-a născut, lăsându-și acolo prietenii, vecinii, toate cunoștințele și toți apropiații. Evenimentul a fost ca o maturizare prematură a tinerei fete, situație ce a dus la ”moartea personajelor din basme”; personaje pe care aceasta le considera familiare.
 
În timpul liceului, viața fetei s-a schimbat radical, fiind diagnosticată cu tuberculoză; eveniment ce a izolat-o și mai mult de cei din jur. A stat cincisprezece luni în gips, unde s-a împrietenit cu boala și a ajuns la concluziile de viață pe care un copil nu ar fi trebuit să le resimtă la o vârstă așa fragedă. A înțeles cât de ușor te exclud oamenii din jur, indiferent de motiv, cât de șubrede sunt relațiile interumane și cât de fragilă este viața. Atunci, pentru prima dată, Ileana Vulpescu a făcut cunoștință cu sentimentul de singurătate; emoție înrădăcinată adânc în sufletul ei și așa mult prea chinuit.
 
Adolescenta și-a continuat școala acasă, și-a făcut câteva prietene și a întâlnit oameni cu diverse probleme. Situațiile trăite au transformat un copil inocent într-un adolescent puternic, care nu a căutat să învinovățească pe nimeni pentru durerile avute, și-a păstrat calmul în fața fiecărui obstacol, a deosebit necazurile de adevăratele tragedii și a preferat să vadă altfel viața (într-o manieră mult mai optimistă).
 
Pe plan profesional, Ileana Vulpescu a debutat în revista ”Familia”, în anul 1966, cu povestirea Scrisoare către un cunoscut, iar în anul 1976 romanului Rămas-bun i s-a acordat premiul Asociației Scriitorilor din București. În decurs de cinci ani, scriitoarei i s-au oferit premiile ”Ion Creangă” și ”Cântarea României” pentru romanul Arta conversației, unul din cele mai apreciate scrieri ale sale (vândut în peste 50.000 exemplare).
 
În semn de apreciere pentru întreaga activitate literară, în anul 1991, autoarei i s-a acordat premiul ”România Mare”. Aceasta a avut parte de recunoaștere și pe plan internațional, unde cărțile sale au fost traduse în slovacă, maghiară, franceză și italiană.  În 1972, Ileana Vulpescu a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 2015 a primit din partea Fundației Dignitas un premiu și Trofeul Fundației Dignitas pentru Excelență.
 
Cartea, „Rămas-bun casei părintești”, ne prezintă povestea unei generații. Ne întoarcem în timp, la jumătatea secolului XIX, în București (un oraș diferit față de cel pe care îl știm în zilele noastre; un oraș uitat de lume), unde îl întâlnim pe Doctorul Șerban, ultimul descendent al unei familii boierești, care este nevoit să vândă moștenirea lăsată de familie, și anume, casa părintească ce s-a aflat în proprietatea lor de mai bine de o sută de ani. Regretul protagonistului vizează relația dintre trecut și viitor, a amintirilor ce au rămas dincolo de timp. Casa odinioară fastuoasă s-a transformat într-o ruină. Fiecare obiect personal poartă cu sine o poveste, un sentiment, o trăire.
 
Personajele secundare ce apar în roman sunt din diferite clase sociale. Observăm traiul, obiceiurile și caracteristicile oamenilor de rang (boieri, avocați, negustori), a oamenilor dintr-o clasă socială inferioară (greci parveniți, femei sărace, dar frumoase ce doresc să-și depășească statutul).
 
O cunoaștem pe Melina Mavros, o persoană inteligentă, cu trăsături frumoase, dar încercată de greutățile vieții. Femeia a fost nevoită să se căsătorească la o vârstă frageda cu un bărbat lângă care nu s-a simțit niciodată împlinită. Traiul dificil și suferința prin care a trecut și-au pus amprenta asupra evoluției ei și, ajunsă la o vârstă adultă, a rămas un om cu sufletul întunecat și trist.
 
După cum bine știm, viața are propriile căi și oferă întotdeauna drumuri adiacente. După anii de chin, văduva ajunsă la vârsta de patruzeci și doi de ani reușește să își ia viața în propriile mâini, să trăiască așa cum și-a dorit întotdeauna, punând preț pe bun simț și bunătate. Întâmplările fac ca Melina să fie confundată cu spiritul casei. Va fi doar o presupunere sau un adevăr ascuns în amintirile de mult uitate?
 
”... de câte dureri ne­ar scuti moartea, de câte dureri, dac­ar  veni la vreme. Sau măcar să putem zidi uşile care dau spre amintiri... dar rămân toate lucrurile care te­au văzut, rămân zidurile şi dac­am dărâma zidurile rămânem noi, ne tot schimbăm, dar mai şi rămânem...”
Created in 0.046 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.