Ascunde-mi mintea. Nu privi in ea - Liviu Pavelescu

Sa faci poezie cu rima si ritm in era versului liber poate parea sinucidere curata, dar nu si atunci cand aceasta poezie se dovedeste capabila sa dea nastere unui catren precum „De unde mi-e firea? Pe unde mi-e sabia,/ S-o nalt ca pe-un sarpe in duh diamant,/ Sa sfartec furtuna, sa mantui corabia/ Uitata-n amurguri cu prora-n neant?”, ce se adauga numeroaselor reusite ale acestui volum in care autorul se exprima cu voluptate si iscusinta. Turnand lichidul textual intr-o albie deja croita, poetul are garantia unui control sporit asupra tendintelor entropice ale acestuia si din buna lor strunire rezulta un echilibru vizual si sonor ce trimite spre poezia ultimului Ion Barbu sau spre cea a lui Daniel Turcea. 
Lumea din aceste texte este plina de semne adesea greu de descifrat, de cores-pondente, de trimiteri la scene si personaje biblice, de referiri la pietre de hotar ale literaturii universale (Dante, Shakespeare, Eminescu), sugerand nu doar amploarea lecturilor autorului, ci si capacitatea acestuia de a le asimila si sublima in propria poezie: „Dar de despici in noapte cu narile, padurea,/ Iar graiu-ti se-mpleteste cu fire de argint,/ Cum printre pleoape rare se-ntoarce amintirea,/ Venita fara voce, cu pasul in colind,/ Vei intelege roibii, taiati din curcubeie/ Si praful sub copite cum se desprinde-n vis,/ Lasand pamantul searbad, o urma de scanteie/ Ce-a fulgerat neantul cu sangele deschis.// Lumini peste lumina din timp intrevazut,/ Cuvantul ne loveste cu flacari pe timpan,/ Puterea ni-i straina si pieptul prefacut…/ Ce va fi spus in Patmos Evanghelistul Ioan?”
Liviu Pavelescu este un poet lipsit de complexe si stapan pe arta lui. 
Ioan Es. Pop

RECENZII