Povestiri din aeroport si de pe langa. Cartea 2 - Adrian Voicu

Povestile lui Adrian Voicu se nasc in pauza dintre doua zboruri si o cafea bauta in frigul din birou, intre rasul sanatos si gandurile visatoare dintr-o zi mohorata, in urma unui apel de la un prieten vechi sau in rarele momente de respiro din calatoriile cu avionul, unde intalneste personaje exotice si istorii neasteptate. In a doua carte din seria Povestiri din aeroport si de pe langa, autorul continua sa adune oameni in jurul cuvintelor, ca intr-o cafenea de suflet, fara pereti, dar cu o atmosfera calda si familiara.

Cu Grégoire, Jules, Pierrot, Babu, Argon si Panseluta ca tovarasi de zbor si de poveste, fiecare pagina e o invitatie la ras, reflectie si mai ales la apropiere. Aparent banale, intamplarile capata savoare prin felul in care sunt spuse — cu umor irezistibil, autoironie, inteligenta si o umanitate care imbratiseaza.

Intr-o lume grabita si haotica, scriitorul ne aminteste ca o poveste buna poate fi ancora unei prietenii, refugiul unei zile grele sau inceputul unei seri cu zambetul pe buze.

O carte despre zboruri, intalniri, camarazi si viata care merita traita cu pofta si optimism in orice moment.

Fragmente

„Sunt la serviciu, beau o cafea.
Apare amicul Grégoire.
— Adita, tu esti baiat destept, esti scriitor, incepu el cu peria de scame, scoate-ma si pe mine la liman cu o chestie urgenta.
— Te-ascult, raspunsei curios.
— Uite, m-a rugat fi-miu sa-l ajut cu un eseu despre familie si eu sunt mistret la chestii dintr-astea, scrie-mi si mie niste treburi frumoase.
— Bine, ma, zic, acuma vrei?
— Hai, ma, ca pentru tine e o nimica toata, se ruga el. Uite, baga pe telefon cateva fraze si trimite-mi-le ca sa i le dau lu’ fi-miu pe WhatsApp.
Zis si facut. (…)
Dupa vreo doua zile, iar ma intalnesc cu amicul Grégoire si din una-n alta il intreb si ce-a facut fi-su la scoala cu eseul de i l-am scris.
— Aaa, il umfla pe asta rasul, a fost senzatia anului!
— Serios? zambii si eu. Ma bucur.
— Da, zise asta continuand sa rada. Mai stii fraza aia de mi-a placut mie mult?
— Care fraza? facui mirat.
— Aia in care ai scris ca «relatia lui mami cu tati s-a armonizat pana la perfectiune».
— Da, da, zisei, aia i-a placut?
— Exact aia a fost de dat pe spate, rase Grégoire, cu atat mai mult cu cat, de la corecturile mele pe telefon, la fi-miu in eseu, in loc de «relatie» a ajuns «felatie».”

„Parcasem strategic, la umbra unui copac, si ma pregateam sa-mi iau sacosele din portbagaj, cand ma trezesc in spate cu Jules, aparut subit ca un agent secret al cumparaturilor.
— Salut, Adita, zice el vesel, ca un castigator la loterie. Ce-ai de luat?
— Sa traiesti, dragule, habar n-am, zic eu resemnat ca un condamnat la cumparaturi. Acuma, cand sa plec spre casa, mi-a trimis nevasta-mea o lista de cumparaturi atat de lunga, ca am crezut prima oara ca e Razboi si pace in format PDF.
— Si tie? rade el. Eu ma intalnesc aici cu nevasta-mea. Daca vezi fum la una dintre casele de marcat, sa stii ca e de la cardul meu, ha-ha! (…)
— Auzi, Adita, scuza-mi indiscretia, da’ de ce ai in portbagaj o sacosa plina cu sacose?
— E complicat sa-ti explic, raspund eu cu aerul unui profesor universitar care preda Sacosologie Aplicata. Vezi tu, sacosa cu sacose e ca o matrioska romaneasca – deschizi una si gasesti alte zece inauntru.
Jules se uita la mine de parca tocmai i-as fi dezvaluit secretele universului ascunse intr-o punga de Carrefour.
— Mai am si acasa, adaug eu zambind. Pe unele le tin dupa usa de la bucatarie, organizate pe categorii, gen punga cu pungi mari, punga cu pungi medii, pe altele le tin in sertar, gen punga cu pungi „poate-or trebui candva”. Fac parte din patrimoniul casei, he-he!
— Bai, sa stii ca nu e o idee rea, zise Jules privind in gol.
Facu o pauza, apoi spuse pe un ton ganditor:
— Punga cu pungi… Hmmm…
— Da, ma, zic, e o chestie culturala a noastra, a romanilor.”

RECENZII