Explozii controlate - Hristina Doroftei

Corpuri distruse de razboi – si corpuri distruse de boala: asta documenteaza poemele
Hristinei Doroftei. Ce gaseste cu precadere hipnotic e vocea umana care continua sa vorbeasca
din aceste corpuri chiar si atunci cand ele sunt distruse, ba chiar si dupa ce distrugerea s-a
petrecut. Poti distruge un corp – dar nu poti distruge umanul care il locuieste. Fiecare pagina din
cartea Hristinei Doroftei sta marturie pentru asta. Asa cum sta toata poezia adevarata.

Radu Vancu

Cumva in linie cu textele ei mai vechi, Hristina Doroftei lucreaza in acest volum cu o
retorica dinamica, de data asta alimentata de un pretext palpabil, preluat din realitatea imediata.
Peisagistica razboiului, caci despre ea e vorba, e explorata aici cu o privire mobila, care
amplifica lucrurile, una in care incap atrocitati si frici de tot soiul. De la un punct incolo, chiar
una care tasneste cu voluptate in decantarea amanuntelor suprarealist-macabre, pentru ca
poemele se lanseaza tot mai mult in niste exercitii de acrobatie vizuala cu tuse viscerale. Pana la
urma, insa, razboiul e doar un punct declansator pentru traume intimiste ceva mai cronicizate pe
care nu-i ramane decat sa le redea cu o ingrijorare diluata, insa, de temperamentul ei instinctual.
Nu ca n-ar fi suficient material convulsiv aici, dar el este „imbracat” pe masura, cu o stilistica a
frazei care mizeaza pe detaliul socant si pe o sintaxa in cascada, rulata la foc continuu, decorata,
din loc in loc, cu tonuri de rosu ca „zmeura prea coapta”. Love + war si-un pic de manierism al
perceptiei = o cronica a anxietatilor tulburata si incandescenta, in acelasi timp.

Andreea Pop

RECENZII