Universul lui Bernanos, precum cel al lui Kierkegaard sau Bloy, reactie ardenta a credintei crestine impotriva naturalismului, impinge pana la limitele extreme ale ortodoxiei (dincolo?) agnosticismul crestin. Dumnezeul lui se manifesta mai degraba ca paradox al sufletelor decat ca lumina a spiritelor, mai mult ca Scandal decat ca Gandire, ca provocare mai mult decat ca explicare. Pretutindeni unde El este cu adevarat, suntem patrunsi de ignoranta, obscuritate, ambivalenta, confuzie, insecuritate a spiritului si a inimii. Daca teologia are in lumea noastra de azi o vocatie speciala, aceasta nu e de a asigura, ci de a ne certifica de ce nu exista certitudine, in afara de credinta si in credinta. – Emmanuel MOUNIER
Urmarind pas cu pas creaturile imaginatiei sale, Bernanos – cum poate doar Dostoievski a facut-o inaintea lui – se straduie in mai mica masura sa demonteze mecanismele care ar permite sa se intrevada geneza comportamentului lor, cat mai degraba sa descopere coordonatele din punctul in care ele se situeaza in raport cu mantuirea, pe drumul periculos pe care se desfasoara destinele pamantesti. Iar daca acesti romancieri, Dostoievski sau Bernanos, pun in lumina acest punct misterios, mereu instabil, este pentru ca si ei, ca si preotii bernanosieni, sunt insufletiti de o pasiune pentru sufletul uman care e mai aproape de iubire decat de curiozitatea intelectuala. – Albert BÉGUIN