Cealalta fiinta a mea - Ramona Muller

Prin acest volum, poezia Ramonei Muller se esentializeaza si se amplifica in acelasi timp. „Inauntru suntem toti”, cum spune. Poemele capata o respiratie ampla, sunt rostiri sacadate si instrumente in incercarea de recompunere a identitatii. Solemnitatea si dramatismul imaginilor (dreptul de a fi) prind cititorul sub un invelis greu de intrebari. Revelarea „celeilalte fiinte” este ca o nastere, dureroasa si miraculoasa si… o revelatie de sine. „dupa ce deschid fermoarul pielii/ seninul descarnat/ mi se lipeste de viscerele/ singurului verb adormit in pozitia fetusului”. Nu sunt versuri „incandescente”, ci de o raceala calculata, analitica si prin asta percutanta in adancul fiintei care-si face, ca orice poet autentic, seppuku in public. „dorul de inaltimi/ face poemul sa creasca/ din smintitele simtiri”. Femeia este personajul central al acestor viziuni: „femeia cu pantofi rosii lacuiti/ sparge geamurile vitrinei/ si coase toate cioburile/ cu degetele pline de sange”. Ceea ce-mi place sa numesc gestul poetic are, cum se vede, la autoare o mare acuitate si indrazneala. Dupa cum nici rostirea sententioasa nu lipseste: „negresit nu esti tu/ samburele Judecatii de Apoi”. Dar fiecare carte ne supune unei astfel de judecati, cu fiinta noastra din adanc cu tot…

Christian Craciun

RECENZII