De Dragobete citeste si iubeste romanest
Contact: 0724.900.100 / 0736.361.210

Diavolul in Paradis - Dorin Petrisor

Diavolul in Paradis - Dorin Petrisor
PRP: 19,27 lei (-15%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 16,38 lei
Diferență: 2,89 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 9786068770215
Anul publicării: 2015
Pagini: 132
Categoria: Romane

DESCRIERE

Prefata de Victor Cublesan
 
Ani de zile, pentru clujeni in primul rand, dar nu numai, semnatura lui Dorin Petrisor a insemnat iscalitura ziaristului pusa dupa un material de presa. Fie el din zona politica, economica, poate uneori mondena si nu arareori culturala. Dorin Petrisor a fost o prezenta constanta in lumea literara, dar nu din perspectiva producatorului, ci din cea a observatorului. Calitatile sale stilistice, desi evidente, au fost judecate din perspectiva jurnalistica, nu din cea a romancierului. Postura in care se instaleaza acum, cu Diavolul in Paradis, intr-o maniera care te face mai degraba sa chestionezi nu atat ratiunea gestului, cat intarzierea cu care e facut.
Dupa ce am citit primele doua pagini din Diavolul in Paradis mi-am spus ca pesemne nu voi duce la capat romanul, iritat de stilul usor comprimat, usor rezumativ. Fidel locurilor comune am gasit ca autorul e prea naravit de reflexele de gazetar si nu isi ia timpul de a depana pe indelete o poveste. Fiind totusi prea devreme sa arunc prosopul, am mai continuat cateva pagini trezindu-ma in cateva minute ca intorc pagina dupa pagina cu curiozitate si placere. Ceea ce parea la o prima vedere un mare minus se dovedeste in cazul lui Dorin Petrisor un mare atu. Reflexul de concentrare a informatiei pe pagina, claritatea si simplitatea in exprimare, toate dobandite fara de indoiala de-a lungul a mii de pagini de ziar redactate, au slefuit un stil suplu, alert, care nu-si ascunde filiatia, dar se dovedeste altceva. Prozatorul are suflu, are dinamism si are constructie. Desigur, structura pe care o propune in acest roman nu este revolutionara, dar este o executie precisa si eleganta a unei scheme clasice. Pe scurt, Dorin Petrisor se dovedeste poate un mai bun prozator, decat jurnalist.
Diavolul in Paradis este un roman politist. Sau, mai exact, un fals roman politist (acceptand ca descifrarea enigmei cade in cele din urma pe un loc secund) care vorbeste, fara pretentii, fara sententiozitati sau aere superioare, despre Romania contemporana. Un roman despre un tun imobiliar dintr-un fictional oras transilvanean, tribulatie economica in valtoarea careia sunt cuprinse, cu mic, cu mare, personaje care dintre care mai diverse, de la primar la cersetor, de la directorul liceului la proxenet, de la politist la investitorul strain. Toate aceste personaje sunt privite panoramat, fara a fi insa expediate, sunt usor tipice fara a fi sabloane. Dorin Petrisor dovedeste abilitatea de a extrage dintr-o tipologie exact liniile directoare de care are nevoie, aducand apoi viata in personaj prin detalii minimale, dar veridice si neostentative. Se vede aici stofa de reporter si in acelasi timp echilibrul de prozator care isi construieste propria lume.
Itele destul de complexe ale intrigii politiste duc inainte si inapoi pe axa timpului, de la Revolutie incoace, dupa cum topografic descriu zig-zaguri intre cele trei zone ale Orasului: Paradis, Container si Orasul Vechi. Aceasta miscare ampla care ia in evidenta fara a fi evident tipuri umane reprezentative pentru lumea romaneasca contemporana transforma lent lectura, dintruna detectivistica, intr-una care descifreaza pana la urma desenul unei parabole. Diavolul in Paradis ajunge, surprinzator, un mic eseu despre lume, despre „conditia romaneasca”. Lumea noua care se naste dintr-un oras contorsionat de comunism are un puseu de crestere aparent minunat, dar in realitate alimentat de cele mai ordinare masinatiuni si puseuri brutale. E o lume in care mastile cad toate pana in final pentru a lasa la iveala o societate dominata exclusiv de cele mai primare si mai imorale puseuri. O jungla cleioasa si murdara. Dar Dorin Petrisor nu sarjeaza, nu incearca sa se razbune in fictiune pentru lumea reala. Uneori ai chiar impresia ca prozatorul priveste cu mai multa duiosie personajele cele mai parsive si ordinare, in timp ce un usor zambet, deloc inocent, i-a fluturat in coltul buzelor atunci cand si-a compus personajele care mai pastreaza o doza de moralitate si decenta. Diavolul in Paradis are marea calitate de a nu te oripila atunci cand realizezi ca pana la urma citesti o oglinda menita sa infatiseze chiar gunoiul in care te afli.
Sunt convins ca Diavolul in Paradis este un succes, si asta nu pentru ca ar fi neaparat cea mai buna carte din ultimii zece ani, ci pentru ca indeplineste cu brio trei criterii esentiale: se citeste cu usurinta si placere; este scrisa cu inteligenta si umor; este perfect credibila (desi povestea nu este credibila, naratiunea este, si aici rezida pana la urma valoarea unui prozator, calitatea de a face reala chiar si cea mai aiurita poveste). Daca Dorin Petrisor va continua pe acest drum care i se potriveste de minune, pesemne ca nu peste mult timp vom incerca sa ne aducem aminte ce anume mai scria inainte de proza acest talentat romancier.
Victor Cublesan
* * *
Dorin Petrisor s-a nascut la 27 februarie 1968, in comuna Gilau, judetul Cluj. Facultatea de Filosofie a Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, licenta obtinuta in 1994. Profesor pentru o scurta perioada. Din 1998 pana in 2010, jurnalist in domeniile cultura, politica si mai ales investigatii la diverse publicatii din Cluj si Bucuresti. Ultimul volum publicat: Liberalia, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2013.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Cărți noi - Librarie online - Romane

Created in 0.5083 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
Viziteaza site-ul LibrariaDelfin.ro pe ShopMania Ghidul tau autentic de shopping.