Editurile lunii Ianuarie
Contact: 0724.900.100 / 0736.361.210
Fii tu insuti - Luca Tortolini
57,95 lei
PRP: 61,00 lei (-5%)

Fii tu insuti - Luca Tortolini

Fii tu insuti - Luca Tortolini
PRP: 61,00 lei (-5%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 57,95 lei
Diferență: 3,05 lei
Disponibilitate: în stoc
Livrare estimată: Vineri, 3 Feb. 2023
ISBN: 9786069071342
Editura:
Anul publicării: 2021
Pagini: 40
Format: 240x330
Categoria: Beletristica

DESCRIERE

Te indemn sa te privesti in oglinda! Analizeaza-ti chipul, felul in care iti porti parul si tiparul imprimat pe tricoul tau. Apoi, priveste in jur si zaboveste cu gandul asupra a tot ceea ce te inconjoara – coltarul mustariu, tabloul de pe perete, masina parcata in fata casei. Continuand exercitiul, imagineaza-ti acum de care dintre aceste elemente constitutive ale universului tau confortabil te-ai putea lipsi. Si intreaba-te totodata si daca, renuntand la ele, ai mai fi tu insuti! Iar ce inseamna sa „Fii tu insuti” aflam din paginile cartii scrise de Luca Tortolini si ilustrate de Marco Somà.

Personajul principal al cartii ar putea fi catalogat drept o „celebritate”. Aceasta locuieste intr-o casa mare langa ocean, iar oamenii stau la coada pentru a o vedea, ravnind sa fie in pielea ei. Departe de a avea o clipa libera, celebritatea este mereu urmarita, pentru a fi protejata de ceilalti, pentru a i se acorda ajutor, pentru a i se tine companie. Mai mult decat atat, ea nu poate manca ce-si doreste, nu se poate imbraca cum ii place si trebuie mereu sa tina seama de fotografi si ziaristi.

Prins in invalmaseala consolidarii imaginii publice, personajul jinduie la viata de dinainte. O intamplare nefericita, care nu i-a lasat ragaz nici pentru a-si lua ramas-bun, l-a privat de tihna vietii aproape de familie. Gustul succesului nu este cel imaginat, iar pretul faimei este unul greu de platit, dar ce se mai poate face acum?

Asadar, povestirea conceputa ca omagiu adus vestitului King Kong nu insista asupra aspectelor pozitive survenite in urma prestigiului, ci traseaza o delimitare clara intre esenta si aparenta, intre celebritatea ca statul social si simtamintele beneficiarului ei. Spoita orbitor, faima altereaza perceptia privitorului, determinandu-l sa-si inchipuie ca ceea ce se petrece dincolo de paravan este trairea unui basm. Pe de alta parte, aceasta confisca libertatea persoanei celebre, conditionand-o neincetat. In aceasta lume superficiala, resortul care mana actiunile individului este mentinerea imaginii publice intre anumite standarde prevazute intr-un contract.

Dincolo de invelisul gaunos, succesul este precedat de vorbe mieroase, laude si munca de convingere, iar parcursul este ingreunat de munca neostoita, sacrificiu, compromis si multa singuratate. Alienat si prins intre chingile unei lumi care configureaza personalitatea in functie de moment, personajul principal renunta la tot si se intoarce acasa, pentru a redeveni el insusi. Pentru a fi, pur si smplu, Ughm. Din acest punct de vedere, acasa reprezinta spatiul protector care-i permite individului sa fie, in raspar cu societatea care il obliga pe acesta sa para.

Scrisa la persoana intai, naratiunea creeaza impresia unui jurnal, permitand lectorului sa se identifice cu trairile protagonistului. Din aceasta perspectiva, „sa fii tu insuti” devine o conditie fundamentala pentru pacea si echilibrul launtric, in orice context. In fond, nu accederea la celebritate este nefasta, ci neputinta individului de a se pastra fidel propriilor valori si credinte, pierzandu-si astfel identitatea. In plus, morala din subsidiar este recognoscibila si in mesajul ilustratiilor lui Marco Somà – stranietatea personajului principal, schizoid adoptat de o societate cu care este incompatibil, este anulata in ultimele imagini, acestea redandu-i lui Ughm statutul firesc.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.2183 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
Viziteaza site-ul LibrariaDelfin.ro pe ShopMania Ghidul tau autentic de shopping.