Practicand anamneza, Simona-Grazia Dima ne aduce la cunostinta caarhetipul d-sale e arderea, confruntata cu inghetul lumii in care s-a vazut plantata… Fiica a focului originar, poeta se simte datoare a reaminti mereu combustia a carei nostalgie o poarta… Drumul acestei lirici complexe, plina de pliuri si meandre, nu e de la concret la abstract, ci invers. Tulburator, asadar, si ca urmare a rasturnarii a ceea ce a practicat constiinta omeneasca… Simona-Grazia Dima e o impunatoare poeta singulara, de-o energie asumata precum o flacara rece.
Gheorghe Grigurcu

Imi imaginez poezia Simonei-Grazia Dima ca pe o clepsidra uriasa unind cerul si pamantul si prin al carei recipient se scurge (de cele mai multe ori in interiorul aceluiasi poem) intreaga existenta a poetei: cea terestra si cea metafizica, diurnul si nocturnul, cotidianul si istoria, senzorialul si reflectia, gandul banal si meditatia filosofica, observarea naturii si filtrarea realitatii prin estetica literaturii, a artelor plastice, a muzicii etc. Privit de la nivelul poemului, tot acest du-te-vino intre cotidian si metafizic poate da senzatia unui ermetism cu nuante de suprarealism, dar, facand doi pasi in spate, intregul tablou se releva a fi un grandios spectacol al unei existente umane si o cale de intelegere a propriului sine al autoarei.
Tudorel Urian