Insula apostatilor - Carmen Secere

Un poem poezie, sau o poezie poem, dar o poezie pe cat de percutanta si cerebrala, pe atat de sofisticata si feminina. Desi, la prima vedere pare a prefigura o utopie ermetica (insula, ziduri, pereti, gratii), universul poetic este fluid, coplesitor si totul capata sensuri noi. Din coltul de la fereastra „pe care si-a aruncat privirea cu ea cu tot”, eul liric observa, aduna stari, simte, resimte si transmite inregistrand ca printr-un filtru o realitate care, adesea, nu gaseste punct de sprijin in intimitate. Si atunci o reconfigureaza, ii confera o noua semnificatie. Banalul capata maretie, anostul devine decisiv, nesemnificativul este resemnificat. Poate ca marele rost al poeziei este sa impace, sa ajute la resemnare si la acceptare. Or, aceste pagini te coboara, te zdruncina, te mangaie si te inalta, amintindu-ti in permanenta ca nu esti singur. Sau, in niciun caz, singurul.
Simona Preda
_____________________
Acest amplu poem este un studiu de caz neuroimagistic pe anatomia vietii interioare a unei structuri hipersensibile. Insula apostatilor aduce o experienta ontologica, lingvistica si cinematografica de buna calitate si instaureaza o atmosfera care secreta o doza benign-excesiva de adrenocorticotropi poetici. Planurile firescului, cotidianului, teluricului si rationalului se intrepatrund mistuite de faliile valpurgice ale zonei absurdului, psihiatricului, irationalului, oniricului, reflexivului, senzorialului si prospectivului. Tectonica poemului este imprevizibila, de parca ai merge in vis pe mari rasturnate in interior ori pe nisipuri miscatoare, iar temperatura versurilor pare sa creeze halucinatii prin alternarea trairilor glaciare cu cele toride.
Alina Hucai

RECENZII