Nichita si Securitatea - Fabian Anton

Cu toate ca Nichita nu si-a manifestat niciodata in mod public nemultumirea sau ostilitatea la adresa regimului comunist, afirmandu-se chiar printr-o serie de gesturi de curtoazie fata de acesta, atat in opera sa, cat si in viata personala, Securitatea ii va deschide un prim dosar in 1970 („an al agravarii iremediabile a unei lungi si sfasietoare crize existentiale“, dupa cum avea sa declare prietenul sau, Alexandru Condeescu), ii va instala in locuinta un sistem de ascultare (T. O.) si ii va rezerva un amplu Dosar Documentar (nr. 10966 [2]), ce are nu mai putin de 4 volume. Cercetarea documentelor aflate in aceste dosare ne face sa afirmam cu certitudine ca, in ele, nu exista niciun document de colaborare a poetului cu Securitatea si nicio dovada ca acesta ar fi avut vreun contact institutional cu organele de represiune. (Fabian Anton)

Ovidiu Pecican mentioneaza in intampinarea scrisa pentru acest volum:

In timp ce poezia lui Nichita plutea, idealista, inaripata, peste mizeriile cotidianului, prietenia celui care o scria fata de oricine si, nu o data, tocmai fata de oficiali ai regimului, nu era de natura sa ii atraga un plus de respect printre cei care ar fi asteptat din partea lui si o verticalitate civica. Cartea de fata se cuvine privita ca un act de onoare si de justitie morala, chipul poetului fiind reabilitat, in sfarsit, cu probe care atarna greu in cumpana. Observarea vigilenta si raportarea fara preget ori tergiversare a cuvintelor, atitudinilor, contextelor in care Nichita Stanescu s-a raportat critic la dictatura, la supravegherea cetatenilor, la cenzura si la multe dintre oprelistile care barau calea romanilor catre libertate permite astazi reconstituirea mai adecvata, pentru ca este mai adevarata, a modului lui de a fi si de a intelege faptul de viata; dar si al  creatorului de literatura si de constiinta artistica in acele vremuri, nu tocmai indepartate.

RECENZII