O precizie cu adevarat inspaimantatoare - Virgil Mazilescu

O parte a criticii a socotit ca Mazilescu este un «poet de limbaj», elaborat, rafinat, atras de artificiu, nu cu scopul exacerbarii retorice a limbajului, ci, din contra, pentru configurarea unui minimalism poetic, prin distorsiuni sintactice, blancuri, omisiuni, intreruperi etc. ce au rolul de a revela o insolitare suplimentara a limbajului poetic. Eugen Negrici caracteriza lirica lui Mazilescu prin formula fericita: «o stilistica a eschivei».
Virgil Mazilescu trebuie privit, insa, nu doar ca un poet al limbajului, oricat de incifrat, ci si ca un poet al fiintei, cu un discurs liric ce are o miza clar ontologica, dispusa chiar intr-un registru neoexpresionist, un discurs ce incorporeaza in sine „«marile teme» ale modernitatii: moartea, nebunia, suferinta, Poezia cu «majuscula» si care percepe «mistica poeziei ca instrument de mantuire, gravitatea rostirii»