Adevarul este ca Hotel Europa, Pont des Arts si Maramures constituie o trilogie substantiala, printre cele mai bune scrise la noi dupa 1990. D. Tepeneag incearca aici, si trebuie sa spunem ca reuseste, sa dea consistenta romanului postmodern romanesc, chiar daca naratorul sau crede ca postmodernismul nu-i decat o iluzie, „o vocabula natanga si disperata”. Poate fi, negresit, si asa, in cazul lui D. Tepeneag este insa altceva: o formula primitoare, un roman de idei (inclusiv de idei despre tehnica romanescului), un roman care neaga conventiile literaturii, propunand in cele din urma alte conventii, in fine, o naratiune libera in care intra si istoria imediata (cu ipochimenii si evenimentele ei reale), si fictiunile unui prozator inventiv, eretic, cultivat, obsedat de fantasmele onirice…

Eugen SIMION

Opera prin excelenta literara, concentrata pe text si pe scriitura, Hotel Europacomporta, mai mult decat alte scrieri de proza, o trasatura teatrala, nu fara legatura cu vechile – dar atat de productivele, in contemporaneitate – motive baroce ale „lumii ca teatru” si „teatrului in teatru”. E vorba de exacerbarea deliberata a ambiguitatii raporturilor realitate – iluzie, prezente in orice opera de imaginatie, dar definitorii pentru receptarea reprezentatiilor teatrale.

Nicolae BARNA