Pamantul fagaduintei - Wladyslaw Stanislaw Reymont

Dincolo de derularea scenica a evenimentelor, un procedeu modern pe care il introduce Reymont in constructia epica a romanului il constituie transferul functiei narative de la naratorul central spre naratorii reflectori. Acest transfer are drept consecinta multiplicarea punctelor de observatie, care prefigureaza tehnica relativismului psihologic, intalnita cu precadere in romanul european interbelic. Pe de alta parte, repartizarea rolurilor narative dinamizeaza si dramatizeaza actiunea, in pofida descrierilor adeseori abundente. Personajele sunt prezentate cel mai adesea in mediul lor. Cunoastem mai multe familii apartinand unor etnii diferite: germane (Muller, Bucholc, Baum, Kessler), evreiesti (Grosglik, Grunspan, Mendelsohn, Zucker), poloneze (Borowiecki, Trawnnski, Malinowski, Jaskolski, Wysocki) care reprezinta variate tipuri si caractere umane, dar si atitudini mentale si culturale, imbogatind astfel valoarea imagologica a romanului.

Desi a stat mult in umbra tetralogiei Taranii, publicata cu zece ani mai tarziu, Pamantul fagaduintei ocupa al doilea loc in ierarhia valorii artistice a textelor autorului, oferind astazi, dupa peste un secol de la aparitie, imaginea unui mecanism care, pastrand proportiile, pare ca se repeta in contextul initial al economiei de piata din tarile postcomuniste.

Constantin Geambasu

RECENZII