Pestisorul de aur - Editie cartonanta - Ioan Salomie

A fost odata un pescar batran care traia impreuna cu nevasta sa pe tarmul unei mari  indepartate. Amandoi erau foarte saraci si abia daca aveau cu ce sa-si duca zilele. Locuiau intr-un bordei darapanat, din chirpici, care statea sa cada, caci ei nu mai aveau vlaga si nici dorinta de a-l repara.  Mosneagul nu mai indraznise de mult sa iasa cu barca in larg; statea pe tarm, cu undita aruncata cat de departe mai putea el s-o arunce, si prindea doar pestisori arnarati care abia de le ajungeau pentru o cina saracacioasa. Nevasta lui fusese mereu rea si ingamfata, dar acum, ca o ajunsese si batranetea, era mereu suparata pe mos si pe viata si se vaicarea cat era ziua de lunga. Mereu il ocara pe bietul batran, invinovatindu-l pentru neajunsuri. Iar el, desi se prefacea ca nu o aude, simtea de fiecare data o durere adanca in suflet. Intr-o buna dimineata, batranul pescar isi lua undita si o porni spre tarm, pregatit sa infrunte cu resemnare inca o zi plina de necazuri si reprosuri. Abia de rasarise soarele, cerul era rosu, pescarusii se roteau deasupra capului sau tipand strident, iar briza marii batea usor. Mosul se aseza pe locul obisnuit, la umbra unui arbore batran ca si el, si isi arunca undita langa niste stanci negre din preajma. Si incepu sa astepte si sa cugete la neajunsurile vietii si la rostul existentei sale pe pamant. Stand asa degeaba, atipi cu undita in mana. Deodata, simti ca ceva misca la capatul firului... si ce sa vezi: tocmai prinsese un pestisor mic care stralucea in soarele diminetii de parca ar fi fost poleit cu aur. Asa ceva frumos nu mai vazuse nicicand.

RECENZII