Restaurarea sensului. Hermeneutica si teologie - Dorin Stefanescu

Privirea interpretativa e in cel mai inalt grad drum al mintii insotitoare a cuvantului care o calauzeste si o face sa vada. Un drum comun al filosofiei si al teologiei, care – ducand de la cuvant la ceea ce cuvantul nu mai e, dar il face cu putinta – presupune un exercitiu hermeneutic si fenomenologic totodata. A cauta semnificatiile ascunse si a le aduce la intelegere inseamna a pune interpretarea in situatia manifestarii, in locul privilegiat al dezvaluirii, al de-plierii. Acolo producerea de sens este in acelasi timp restituire de sens, filiatie risipitoare dar si restaurare recunoscatoare.
Daca e adevarat ca, in plan simbolic, semnificatiile se prezinta intr-o multiplicitate sau constelatie a carei complexa retea invita la interpretari plurale (rivale), la fel de adevarat e ca daca ne mutam interesul inspre sensul anagogic, acesta se manifesta drept unic in absoluitatea sa. Chiar daca, spre exemplu, Iisus vorbeste pe mai multe voci, in sensul ca interpretarea surprinde un manunchi de semnificatii ce se ofera comprehensiunii intr-o structura nu rareori paradoxala, prin toate aceste „voci” Iisus spune in esenta unul si acelasi lucru. Nu putem intelege „altceva” decat cu riscul de a nu intelege pur si simplu.