Clasicii, s-a observat cu justete, sunt totdeauna „consacrati ca simboluri ale universalului atemporal, dar tot mai mult, din pacate, inrolati in disciplina memoriala a comemorarilor“. Cum arata ei oare dezbracati pentru o clipa, prin insolitare hermeneutica, de „hlamida ocrotitoare a clasicitatii lor“?

Oferim cititorului in aceasta carte o lectura solicitanta a lor in sensul etimologic latin al lui sollicito – a imboldi, a ispiti, a zdruncina, in care clasicii, printr-o provocare exegetica a actualitatii ca jocuri de lectura presupunand un agent neasteptat de insolitare: shakespearian, goethean, baudelairian, bahtian, bachelardian, bloomian si nu numai, ce-i distanteaza de propria lor paradigma estetica, cea consacrata, de manual, a reductionismului scolar, devin interesanti ca si cum, „inchise-n rame grele“, atemporalele lor efigii ne-ar face, complice, cu ochiul si, de ce nu, ne-ar surade.

In acelasi timp, ii oferim o carte ale carei texte pot fi citite si aleatoriu ca hypomnemata, acte diverse ale scrierii de sine, moduri al constituirii sinelui. E ceva asemanator sensului din Larousse al cuvantului francez „glaner“ (a aduna ce ramane dupa seceratori) aplicat insa lucrurilor spirituale: „glaner des idées“, ca aide-memoire ce se opune, dupa Foucault, risipirii spiritului, fixand elementele achizitionate si constituind din ele un fel de „trecut“ la care te poti intoarce si retrage mereu. Precum la o continua REVIVAL …Caci nu lasam noi in urma, experiind, adica recoltand acest necunoscut ce se numeste viata noastra, atatea spice sufletesti numai bune de „glanat“ in evocari si amintiri? Si in livada tineretii noastre, vreun mar necules uitat pe ram? Si nu culegem noi prin stradaniile noastre artistice resturi mici, profituri, acolo unde altii, „Farurile“, cum le numea Baudelaire, au facut o ampla recolta? Nu suntem noi, potrivit lui Erich Fromm, „ceea ce ne-a inspirat si ceea ce ne-au inspirat altii despre noi?“
DSB