Ziua de 5 iunie marcheaza nasterea dascalului Gheorghe Lazar (5 iunie 1779 — 17 septembrie 1823), considerat intemeietorul invatamantului modern romanesc.

Proiectul de lege privind instituirea zilei invatatorului a fost adoptat in data de 9 octombrie 2007, manifestarea urmand a avea un caracter educational, national, apolitic si cultural.

Potrivit actului normativ, "Ziua Invatatorului" este sarbatorita in toate unitatile de invatamant de stat si particulare si confesionale din sistemul romanesc. Ministerul Educatiei si alte institutii abilitate ale statului acorda cu aceasta ocazie distinctii si titluri onorifice cadrelor didactice si elevilor, pentru merite deosebite. 

Zilele de 5 octombrie (Ziua Mondiala a Educatiei) si 5 iunie (Ziua Invatatorului) au fost introduse si marcate distinct in structura anului scolar 2013-2014, conform unei decizii luate la 3 iunie 2013, de catre ministrul Educatiei Nationale si sindicatele din invatamantul preuniversitar: Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant si Federatia Sindicatelor din Educatie ''Spiru Haret''.

De asemenea, structura anului scolar 2014-2015 prevede ca pe 5 octombrie si 5 iunie, unitatile de invatamant si inspectoratele scolare sa desfasoare manifestari specifice, conform planificarilor existente la nivelul fiecarei unitati de invatamant preuniversitar.