Acasa e acolo unde pot iubi - Mihaela Miroiu

„In ultimii ani prietena mea nu era de acord cu mine in multe privinte. Poate ca inca avea iluzia ca istoria universala este progresul in constiinta libertatii (de la Hegel citire). Poate ca o astfel de vedere asupra lumii este proprie tuturor cauzasilor care nu au fost calcati de tren. Inca. E clar, trecerea in alt stadiu al vietii pe pamant, imbatranirea, in cazul meu, te face sa vezi lumea cu limitele si determinismele ei. Esti mai putin intransigent in privinta cauzelor tale, odata ce vezi bine ca ele pot sa fie ucise, uneori in nuce. Apreciezi arta compromisului pentru convietuire. Politic o faci pentru pluralism, caci fara el te paste doar desertul dictaturii. Sau, pur si simplu, in cazul meu batranetea, in sens ecumenic, s-a instaurat foarte devreme. Am ocolit oamenii care gandeau radical diferit doar cand deveneau insultatori si agresivi. Abia atunci credeam ca nu mai am ce face. Ce sa mai vorbim de violenta, inclusiv de cea politica? Violenta este un stadiu turbat al maniei si indignarii.” (Mihaela Miroiu)

„O carte rascolitoare si necesara, care se misca intre jurnal intim si reflectii aproape taumaturgice «despre experienta traita a imbatranirii» si, in definitiv, asupra conditiei umane. Mihaela Miroiu reuseste sa recupereze teme absente, pe care literatura, chiar si cea memorialistica, tinde sa le trimita mai degraba in teritorii necunoscute si inspaimantatoare, cartografiate drept «hic sunt leones» («aici sunt lei»). Nu imi amintesc sa fi citit un text similar, atat de dens, de incapator, metafizic si, in acelasi timp, atat de plin de speranta, de tandru si de mundan, care impresioneaza si prin polifonia de voci absente. Este, in mod fundamental, o carte despre iubirea pentru celalalt.” (Roxana Dumitrache)

„Memoriile Mihaelei Miroiu sunt summum-ul scrisului ei de pana acum. Toate temele ei academice devin aici intelepciune umana calda. Trecut uman edificat asupra umanului – imbratisand orice viitoruri umane. Dar ele nu compun doar o carte inteleapta – ci si una curajoasa. Nici nu stii ce sa admiri mai mult: curajul cu care scrie despre imbatranire; despre boala; despre rautatea bolii de a lovi exact atunci cand e asteptata noua viata senina; despre rautatea umana care vrea sa distruga ce e diferit; despre prietenia intra- si inter-specii; despre cei iubiti dinauntrul familiei; despre cei iubiti din afara familiei; despre natura din miezul erei digitale. O carte necesara. Si folositoare. Si adevarata. Si hranitoare – pentru orice viitor care mai crede in uman.” (Radu Vancu)

RECENZII