Cotul Donului, in fata Stalingradului: putine locuri au in memoria noastra un ecou atat de sinistru. Intre 19 si 25 noiembrie 1942 aici au fost ucisi, raniti sau luati prizonieri peste 150 000 de soldati romani, in contraofensiva prin care rusii au spart incercuirea si au intors soarta razboiului.

Dintre zecile de mii de prizonieri, mai mult de o cincime au pierit in marsurile de exterminare spre lagarele din adancul Rusiei. Cei care s-au intors intr-un tarziu in tara, unii dupa mai bine de zece ani, si-au povestit calvarul doar in soapta. Marturiile scrise, cele cateva, nu au fost publicate decat dupa caderea regimului impus de sovietici.

Dumitru Pasat, ofiter de cariera, s-a numarat printre cei care au luptat in linia intai, acolo unde intre eroism si lasitate, intre omenie si nebunie nu a fost, cel mai adesea, decat un pas. S-a intors din lagarul de la Oranki in toamna anului 1945, cu cea de-a doua divizie de„voluntari“ organizata de sovietici. A inceput sa scrie la putina vreme si a continuat pana la anii batranetii– cu convingerea ca in cele din urma noi, copiii si nepotii celor despre care povestea, vom ajunge sa-i citim marturia.

„Aflat tot timpul in postura ofiterului care, ca sa folosim un termen militar,, semnatarul acestor amintiri ne scuteste de descriptii patetice, de alunecari pilduitoare, de comparatii fastuoase, de panseuri disproportionate, care debiliteaza vigoarea faptelor. Dar tocmai aceasta indiferenta fata de confera expresivitate si maretie intamplarilor, oferindu-ne una dintre cele mai frisonante reprezentari ale razboiului din cate ne-a fost dat sa intalnim.“ (Eugen NEGRICI)

Cand ne-am mai linistit sufleteste, coloana a pornit prin viscol si zapada spre necunoscut. Am mers fara a ne opri, fara mancare, trecand prin locurile pe unde luptasem. In drumul nostru, mortii inca nu fusesera stransi, zaceau in toate pozitiile, asa cum ii apucase nemiloasa moarte, departe de cei dragi, fara plansete, fara jale din partea nimanui.

DUMITRU PASAT s-a nascut la 20 mai 1906, in satul Calina, judetul Valcea, ﬁul Mariei si al lui Alexandru Pasat (soldat in Regim entul 42 infanterie, mort in 1918 de tifos exantematic). In 1920 este primit copil de trupa in Regimentul 2 infanterie Ramnicu Valcea. La 18 ani este inrolat ca soldat. Intre 1925 si 1926 urmeaza cursurile liceului militar din Iasi, apoi este admis la scoala militara de la Sibiu. In 1928 primeste gradul de sublocotenent. In 1930 se casatoreste cu Maria Bracacescu, care ii va ﬁ sotie devotata timp de 43 de ani. La Bazargic este incadrat oﬁter cu aprovizionarea in Regimentul 40 infanterie. In 1937 se muta la Balcic, in Regimentul 4 graniceresc din Divizia a 2-a de garda, cu grad de capitan. In 1941 participa la inabusirea rebeliunii legionare la Ploiesti. In 1942 este mutat la centrul de instructie Sarata, din Basarabia (unde sunt concentrati in vederea reabilitarii pe front mai ales infractori, legionari condamnati etc.), si i se da comanda unei companii a Batalionului 991. In 1942, in batalia de la Cotul Donului, este luat prizonier si ajunge in lagarul de la Libidiansk, apoi in lagarul 74 de la Oranki. In 1945 se intoarce in tara cu Divizia „Horea, Closca si Crisan“. La Curtea de Arges i se da comanda Batalionului 1. Impreuna cu loctiitorul politic al regimentului formeaza o echipa artistica si merge in satul natal, Calina, unde inﬁinteaza ﬁliala ARLUS. In acelasi an este mutat in cadrul Diviziei a 9-a infanterie Constanta; este numit comandant secund politic. Devine membru de partid. Tine conferinte la sate si in fata muncitorilor din port. Este o perioada in care se simte privit cu circumspectie de fostii camarazi. La 23 august 1946 este inaintat la gradul de locotenent-colonel. In 1947 devine cadru disponibil („fara pensie, fara nimic, si, ca sa traiesc, a trebuit sa ma apuc de munca bruta“). Pentru a-si intretine famil ia, accepta diverse slujbe ocazionale – hamal in portul Constanta, inspector la magazinele de stat din judet, director administrativ la o scoala de contabili, sef de depozit. In 1951 este repartizat ca functionar la Directia Regionala de Munca din Constanta. La 1 ianuarie 1952 este reactivat in cadrul armatei. Devine vicepresedinte al AVSAP (Asociatia Voluntara pentru Sprijinirea Apararii Patriei) pe regiunea Constanta. Se muta apoi la Ramnicu Valcea. In 1966 isi cumpara un Trabant, cu care colinda prin tara si cu care, in 1968, ajunge la Balcic, unde ii ramasesera „doua case si cele mai frumoase amintiri din tinerete“. Dupa iesirea la pensie si dupa moartea sotiei urmeaza ani de singuratate. In 1974 isi ofera serviciul pe linie militara in cadrul garzilor patriotice din Ramnicu Valcea. Din 1976 functioneaza ca secretar al veteranilor de razboi din judetul Valcea. In mai 1977 este inaintat la gradul de colonel. Se stinge din viata la 17 ianuarie 1994, in Dragoesti, judetul Valcea.