O istorie descriptiva a literaturii romane. Epoca premoderna - Mircea Anghelescu

Mircea ANGHELESCU (n. 1941, Bucuresti) a absolvit Facultatea de Filologie (romana/araba) a Universitatii Bucuresti (1962), este doctor in filologie (1970) al Universitatii Bucuresti; bursa de specializare in literatura comparata la Indiana University U. S. A (1980) si bursa DAAD la Berlin si Freiburg (2000) pentru relatii literare romano-germane; profesor la Sc. nr. 1 din Urziceni (1962-1964), bibliotecar paleograf la Biblioteca Centrala de Stat (1964-1967), secretar stiintific al Societatii de stiinte filologice (1965-1971), cercetator stiintific principal la Institutul de istorie si teorie literara „G. Calinescu” (1971-1994), conferentiar (1991-1994) si profesor (din 1994) la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti; din 2011, profesor emerit; vicepresedinte al Fundatiei Culturale Romane (1994-2003), director al Editurii FCR (1994-1997), vicepresedinte (1995-2009) si presedinte (2009-2011) al Societatii de literatura generala si comparata din Romania.
De acelasi autor:

Corespondenta lui Barbu Delavrancea, 1967.

Preromantismul romanesc, 1971.

Introducere in opera lui Grigore Alexandrescu, 1973.

Literatura romana si Orientul, 1975

Scriitori si curente, 1982

Lectura operei, 1986

Introducere in opera lui Petre Ispirescu, 1987

Ion Heliade Radulescu – o biografie a omului si a operei, 1987

Textul si realitatea, 1988

Clasicii nostri, 1996.

Camasa lui Nessus. Eseuri despre exil, 2000

Echilibrul intre antiteze. Heliade – o biografie, 2001.

Literatura romana – Dictionar de opere, coordonator, 2003

Literatura si biografie, 2005.

Mistifictiuni – Falsuri, farse, apocrife, pastise, pseudonime si alte mistificatii in literatura, 2008

Poarta neagra. Scriitorii si inchisoarea, 2013.

Lina de aur. Calatori si calatorii in literatura romana, 2015.

Am fost martor. Istoria literara ca depozitie, 2017.

 

Istoria moderna a literaturii romane nu incepe cu primele opere importante ale perioadei propriu-zis moderne, asa cum se considera in mod traditional, cu opera lui Heliade Radulescu sau G. Asachi, ci cu primele semne ale cresterii culturii si a numarului de cititori de literatura, catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, cu manifestarea unor preferinte pentru un alt tip de literatura care se scria in Europa si care incepuse sa fie citita (si treptat tradusa) si la noi: o literatura a sentimentului, a manifestarii personalitatii individului, a nevoii de justitie sociala si de libertate nationala. Individuale in general, aceste manifestari nu sunt suficient de importante prin rezultate concrete care sa fie usor de observat, dar creeaza precedente importante: boieri luminati, mici si chiar mai maricei (Vacarestii, Golestii), clerici invatati si sensibili la suferintele credinciosilor (episcopii Chezarie Ramniceanu si Leon Gheuca sau polemisti redutabili ca Gherasim Putneanul) infaptuiesc direct prin texte, prin traduceri, prin predici, prin polemici, raspandirea in public a noului „duh”, a noilor idei. Pe realizarile literare, implicit ideologice, ale acestei epoci si pe manifestarile ei se va construi modernizarea tarii si suportul ei public din acea vreme: literatura.

Mircea ANGHELESCU