Contact: 0736.36.12.10 / 021.795.75.25

Seria completa: Radu Cinamar - Set 7 Volume

Seria completa: Radu Cinamar - Set 7 Volume
-15%
Preț: 212,50 lei
250,00 lei (-15%)
Disponibilitate: în stoc
Expediere estimată: Luni, 28 Sep. 2020
ISBN: 6424
Anul publicării: 2020
Categoria: Sfaturi Practice
Activitatea S.C. Grup Editorial DZC S.R.L. se desfasoara in conditii normale cu respectarea recomandarilor Ministerului Sanatatii pentru prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19).

DESCRIERE

Cristalul eteric: Al treilea tunel - Radu Cinamar

Cristalul eteric: Al treilea tunel - Radu Cinamar
 
CRISTALUL ETERIC – Al treilea tunel încheie atât un ciclu numerologic (ciclul lui 7), cât şi misterul ultimului tunel, rămas neexplorat de autor până în anul 2015. După prezentarea expediţiei, volumul face o foarte interesantă „turnură”, orientându-se către un proiect special, ce atrage o colaborare inedită cu orașul subteran Apellos, dar și cu partea americană. Ni se pare de asemenea foarte interesant că, pentru prima dată după aproape 14 ani, Radu Cinamar ne oferă în acest volum date suplimentare despre enigmaticul Elinor, un alchimist desăvârşit. Cartea prezintă de asemenea o informație-cheie, îndelung dezbătută şi considerată până acum un mister neelucidat, care se referă la originea reală a Lunii. Totul este explicat în amănunt şi în mod cronologic, la fel ca şi în cazul elementelor despre originea omului, prezentate în Geneza uitată. Este uluitor și totodată fascinant, dar cu atât mai mult aceasta ne deschide orizonturile cunoașterii și ale evoluției noastre individuale.
 

Geneza uitata - Radu Cinamar

 
Geneza uitata - Radu Cinamar
 
GENEZA UITATA” este al saselea volum din seria „Radu Cinamar” si el reprezinta fara indoiala un pas inainte atat din punctul de vedere al stilului editorial, cat si din cel al expunerii informatiei.
 
      Cartea apare intr-un format nou, mai mare, fiind totusi cea mai voluminoasa dintre titlurile seriei de pana acum. Remarcam simetria pe care autorul pare sa o respecte in cadrul volumelor sale: dupa fiecare expeditie printr-un tunel, urmeaza un volum ce trateaza un subiect separat, dupa care se revine la expeditia prin tunelul urmator.
 
      Astfel, volumul 3 („Misterul din Egipt – Primul tunel”) a fost urmat de volumul 4 („Pergamentul secret”), pentru ca volumul 5 sa trateze o noua expeditie („In interiorul Pamantului – Al doilea tunel”). Volumul 6 („Geneza uitata”) apare ca fiind un volum de-sine-statator, iar daca aceasta logica de publicare se va aplica in continuare, atunci ne putem astepta ca volumul 7 din serie sa trateze despre expeditia prin cel de-al treilea tunel, care este si ultimul din Complexul secret din Muntii Bucegi.
 
      Noul volum („Geneza uitata”) prezinta un subiect uimitor prin complexitatea si bogatia informatiei, dar cele peste 70 de desene elaborate sunt menite sa usureze intelegerea textului. Miezul lucrarii il reprezinta subiectul originii adevarate a omului si a evolutiei sale complexe de-a lungul erelor. Sunt explicate de asemenea unele dintre „punctele fierbinti” ale istoriei umanitatii, care fie nu au fost cunoscute niciodata, fie au fost tratate de pe pozitii mitologice: Atlantida, Troia, Shambala, Hiperborea etc.
 
      Prezentarile sunt bulversante atat prin diversitatea lor, cat si prin acuratetea explicatiilor oferite, care imbina cunoasterea ezoterica pura cu anumite elemente stiintifice. Un accent deosebit este pus pe existenta si manifestarea sasurilor interdimensionale, acele portaluri aflate la „intersectiile” dintre planul fizic si cel eteric.
 
      Din punctul de vedere al editurii noastre, consideram ca prin publicarea acestui volum Radu Cinamar a ridicat in mod evident stacheta intelegerii si a tratarii subiectelor pe care le prezinta in cartile sale. Dupa cum chiar el se destainuie in nota sa de inceput:
 
     „Chiar daca notiunile prezentate in aceasta carte par a fi dificile, totusi am considerat ca este necesar sa fac un pas inainte si sa expun in acest fel unele aspecte mai profunde. Consider de asemenea ca elementele prezentate in celelalte volume au pregatit terenul pentru o justa intelegere a semnificatiilor ezoterice si de alta natura pentru cititorul interesat, astfel incat lectura prezentului volum si a celor care vor urma sa aiba sens si coerenta.
 
      Voi continua cu acest gen de abordare mai elaborata, care a devenit o necesitate in contextul vremurilor pe care le traim. Am speranta ca cititorii acestei serii de volume vor intelege in mod corect demersul meu si dorinta sincera de a expune lumii unele aspecte necunoscute ale realitatii in care traim.”
 
       Fragment:
 
      Dupa ce am venit din Utklaha, orasul vechilor mayasi din centrul Pamantului - situat foarte aproape de citadela sublima a Shambalei - am fost nevoit sa iau contact cu realitatea destul de dura de la suprafata planetei noastre.
 
      Diferenta de perceptie si de nivel de vibratie era uriasa. In primele zile ma simteam aproape sufocat si totul mi se parea primitiv: obiceiurile oamenilor, ideile si ambitiile lor, modul de concepere a vietii si, de asemenea, nivelul de trai.
 
      Spre deosebire de mine, Cezar parea sa fie in elementul sau atat in,, interiorul'' Pamantului, cat si la suprafata lui. Aproape imediat dupa ce am ajuns la Baza, el a cerut o informare sintetica locotenentului Nicoara, care il inlocuise la conducere.
 
      In urmatoarele ore, Cezar deja distribuia sarcini, facea planificari, avea convorbiri telefonice in tara si strainatate si lua decizii importante.
 
      Ii admiram extraordinara putere de focalizare si stapanire de sine, forta si energia ce radiau din plin din fiinta sa, determinarea si bunele sale intentii, exprimate intotdeauna cu o simplitate si modestie minunate. 
 
      In ceea ce ma priveste, a trebuit sa plec pentru doua zile la Bucuresti, pentru a rezolva unele chestiuni cu caracter personal.  
 
 

Viitor cu cap de mort, in culisele puterii - Radu Cinamar

 
Viitor cu cap de mort, in culisele puterii - Radu Cinamar
 
Viitor cu cap de mort" uimeste mai ales prin revelarea unor realitati nebanuite, care ne orienteaza atentia si interesul catre domeniile enigmatice ale vietii si civilizatiei umane.
 
In vara anului 2003, intr-o zona neumblata din Muntii Bucegi, echipa Departamentului Zero (o sectiune ultrasecreta a Serviciului Roman de Informatii) a facut o descoperire epocala care ar putea schimba complet destinul omenirii.
 
Presiunile diplomatice colosale efectuate de Statele Unite ale Americii asupra guvernului Romaniei pentru a nu divulga aceasta descoperire lumii intregi au condus la o intelegere temporara intre cele doua state si la o inedita colaborare de ordin stiintific si militar in cadrul echipei speciale care a plecat in "Marea expeditie". Implicatiile sunt insa mult mai complexe, datorita imixtiunii ordinului ocult al Iluminatilor, care a urmarit sa preia controlul atat asupra locatiei descoperii, cat si asupra expeditiei romano-americane.
 
Expert in studierea si cercetarea fenomenelor stranii si totodata conducatorul unor operatiuni de importanta strategica exceptionala pentru statul roman, Cezar Brad este eroul evenimentelor socante care s-au petrecut in Muntii Bucegi, dar si a celor doua intalniri memorabile cu un reprezentant de frunte al Iluminatilor, membru al grupului Bilderberg.
 
Cuprins:
 
Capitolul 1 - IN VIZORUL SECURITATII STATULUI
Capitolul 2 - DEPARTAMENTUL ZERO
Capitolul 3 - PRIMA CONFRUNTARE: RAUL DIN ADANCURI
Capitolul 4 - A DOUA CONFRUNTARE: INFORMATIA ESENTIALA
Capitolul 5 - MAREA DESCOPERIRE
 
 

12 zile. O initiere secreta in taramul tainic al zeilor - Radu Cinamar

 
12 zile. O initiere secreta in taramul tainic al zeilor - Radu Cinamar
 
 
Nu cred ca exista persoana care sa nu-si doreasca sa fie fericita si care sa nu vrea sa cunoasca tainele universului. Apare insa intrebarea fundamentala: cum se poate realiza aceasta? Din cate stiu, exista multe cai, dar toate au in comun acelasi element si anume faptul ca avem de-a face cu un proces al devenirii, care are loc in timp. Poate ca acesta este si motivul principal pentru care multi oameni renunta la calea spirituala a cunoasterii chiar inainte de a realiza o veritabila transformare launtrica a fiintei lor; ii sperie efortul, ideea de a fi perseverenti. in cazul meu, procesul transformarii a fost extrem de acce-' lerat si a durat doar douasprezece zile. Probabil ca, daca ar fi durat mai mult, mintea mea ar fi gasit anumite cai "subversive" de a atenua socul evenimentelor uluitoare cu care m-am confruntat si atunci m-as fi blocat la un anumit nivel inferior de intelegere; cine stie cat timp ar fi trebuit sa raman acolo pana sa realizez urmatorul pas?!
 
Cand timpul soseste, cauzele care au fost demult sadite incep sa dea roade. Totusi, aceasta tine in primul rand de vointa oamenilor. Niciodata nu exista doar o singura posibilitate, dar in cazul evenimentelor putem vorbi despre directii majore de probabilitate. Adevarata lupta se da pentru a inclina balanta celei mai mari probabilitati intr-un sens sau altul.
 
Descrierea sublimei perioade de douasprezece zile din viata mea constituie chiar subiectul cartii de fata. Daca ar fi sa raportez acele zile la timpul meu subiectiv, as spune ca, de fapt, am trait mai multi ani, dar intr-un mod foarte condensat, intr-o dimensiune complexa a fiintei mele. Pentru a intelege acea dimensiune, destinul a facut sa intalnesc cateva fiinte, nu neaparat umane, care mi-au jalonat cu precizie traseul pana la tulburatoarea intalnire cu Machandi. Acela a constituit, fara indoiala, punctul de inflexiune al existentei mele. Nimic, pornind de la acel moment inainte nu a mai fost ca in trecut.
 
O alta lume, un alt univers...
 
 

Misterul din Egipt. Primul tunel, continuare la Viitor cu cap de mort - Radu Cinamar

 
Misterul din Egipt. Primul tunel, continuare la Viitor cu cap de mort - Radu Cinamar
 
 
Cel de-al treilea volum al seriei initiate de Radu Cinamar reprezinta mult asteptata continuare la best-seller-ul "Viitor cu cap de mort". Misterul, stilul alert si mai ales bogatia subiectelor tratate in carte il impun pe acest autor foarte ocultat in randul celor mai reprezentativi scriitori ai genului.
 
Relatarea lui biografica aduce in atentia noastra multe semne de intrebare cu privire atat la trecutul, cat si la viitorul omenirii. In text descoperim uluitoare dezvaluiri despre un grup secret de fiinte care conduc din umbra si manipuleaza viata oamenilor, dar de asemenea aflam si despre metodele cele mai potrivite pentru a contracara acest grup, perceput ca un veritabil guvern mondial secret.
 
Evenimentele prezentate se imbina elegant cu fine observatii de ordin psihologic si spiritual, care de multe ori ofera solutii practice si eficiente pentru ca viata noastra sa devina mai buna. Descrierile remarcabile ale unor realitati din trecutul indepartat al istoriei si mai ales claritatea cu care sunt expuse anumite aspecte initiatice fac din aceasta carte o bijuterie a cunoasterii ezoterice.
 

Pergamentul secret. Cinci tehnici initiatice tibetane - Radu Cinamar

 
Pergamentul secret. Cinci tehnici initiatice tibetane - Radu Cinamar
 
Al patrulea volum din serie este o revelatie bulversanta, care ne arata ca Radu Cinamar are inca multi asi ascunsi in maneca obscura a serviciilor secrete.
 
Dupa o absenta editoriala indelungata, scriitorul ne prezinta o succesiune uimitoare de elemente biografice, care include modificari spectaculoase la nivelul Departamentului Zero, colaborarea cu Pentagonul intr-o misiune foarte importanta in Antarctica, "cheia" Pergamentului Secret si mai ales esenta dezvaluirilor pe care Cezar Brad le face cu privire la una dintre cele mai controversate descoperiri din muntii Carpati, in anii 90. O mina de informatii care nu trebuie ignorata...

 Cand timpul soseste, cauzele care au fost demult sadite incep sa dea roade. Totusi, aceasta tine in primul rand de vointa oamenilor. Niciodata nu exista doar o singura posibilitate, dar in cazul evenimentelor putem vorbi despre directii majore de probabilitate. Adevarata lupta se da pentru a inclina balanta celei mai mari probabilitati intr-un sens sau altul.
 
 

In interiorul pamantului - Al doilea tunel, Radu Cinamar

 
In interiorul pamantului - Al doilea tunel, Radu Cinamar
 
 
Iata-ne ajunsi la volumul 5 al seriei Radu Cinamar ce a devenit celebra odata cu aparitia, in 2004, a controversatului "Viitor cu cap de mort”. Dupa o pauza de 7 ani, autorul uimeste si de aceasta data prin subiectul provocator adus in discutie.
 
Radu Cinamar descrie in mod unic ce inseamna cu adevarat interiorul Pamantului, cum se poate ajunge acolo, ce se poate simti si care sunt efectele care decurg dintr-o astfel de experienta. El povesteste in detaliu unele dintre calatoriile sale in aceasta zona a planetei, insotind adeseori descrierile sale cu schite edificatoare.
 
"Probabil multi cititori isi imagineaza ca Marea Galerie si Sala Proiectiilor reprezinta un fel de "muzeu” in care afluxul de oameni este continuu si destul de intens. Aici problema consta in a intelege corect natura descoperirii care a fost facuta. Ea comporta o serie de caracteristici care de multe ori sunt bulversante pentru psihicul si mentalul fiintei umane. Cred ca cea mai potrivita redare a situatiei ar putea fi facuta prin expresia: "o neasteptata transformare de comportament si gandire”, imediat dupa ce se patrunde in Marea Galerie. O data ce ajungi in Sala Proiectiilor, mintea tinde sa fie izolata de amintiri sau de ganduri secundare. Intr-un fel care cu greu poate fi descris, ea este cumva "suspendata” si "linistita”. Gandurile sunt rare si ele se imbina cu un gen de emotie foarte profunda, avand aproape un caracter sacru. La inceput, atunci cand am vizitat pentru prima data locul, am crezut ca aceasta senzatie este generata de maretia extraordinara a constructiei si a spatiului de acolo, de tehnologia foarte avansata si de ineditul situatiei in care esti pus atunci. Totusi, in anii care au urmat mi-am dat seama ca fenomenul se repeta identic, ceea ce inseamna ca el nu se datoreaza unor tendinte subiective, ci este o consecinta a vibratiei foarte speciale care exista in acel loc.
 
Impresia generala este aceea de "alta lume” si aceasta nu doar prin specificul tehnologiei si al obiectelor din interior, ci mai ales printr-o "cunoastere intuitiva”, care apare si modifica natura gandurilor si actiunilor. Impulsul meditativ si de relaxare este foarte accentuat, iar launtric apare un gen de elan nedeslusit spre lucruri nobile, elevate, spre tot ceea ce este bun, frumos si plin de o aspiratie inaltatoare.
 
Ne-am dat repede seama ca accesul in acel loc special poate fi oferit doar unei anumite categorii de persoane, care trebuie sa aiba o pregatire adecvata din punct de vedere psihic si mental. Chiar si persoanele care au asigurat sarcinile de rutina pentru un timp au trebuit alese din randul ofiterilor superiori sau au trebuit sa urmeze cursuri de pregatire speciale. Fara un antrenament psiho-mental adecvat nu se poate patrunde in interiorul Salii, decat cu riscul unor manifestari ulterioare bizare. Cezar mi-a povestit ca aceste aspecte au fost intelese abia dupa ce s-a observat comportamentul straniu al unor soldati, care prin natura situatiei au fost prezenti in cadrul complexului din interiorul muntelui imediat dupa descoperirea lui. Acei oameni pareau rupti de realitate si nu au reusit sa-si revina complet decat dupa cateva saptamani. Functiile motorii sunt de asemenea afectate: miscarile devin rigide, trupul se misca greu, iar privirea ramane atintita intr-un singur punct, chiar daca exista stimuli sonori si vizuali puternici.
Tocmai de aceea s-a pus in mod special problema stabilirii unui program de pregatire si a unor teste adecvate pentru persoanele care patrund acolo. O data cu infiintarea sectiunii de contrainformatii din cadrul Departamentului, pe care o conduc, am revizuit in mare parte acel protocol si l-am adecvat necesitatilor de moment.
 
Acesta a fost mereu unul dintre punctele sensibile in discutiile cu partenerii nostri din alte state. Ei par sa nu inteleaga faptul ca Sala Proiectiilor reprezinta mai mult decat o simpla cavitate fizica in interiorul muntelui, fie ea si foarte tehnologizata. Intr-adevar, putem vorbi despre o alta conceptie si viziune, despre o diferenta colosala de tehnologie, dar spatiul respectiv este de asemenea o "trecere”, iar acest aspect pare sa fie greu de conceput pentru stiinta moderna. Noi am ajuns destul de repede la concluzia ca, pentru a intelege corect ce reprezinta complexul subteran din muntii Bucegi, este necesar sa ne debarasam in mare parte de principiile si gandirea strict materialista a stiintei actuale. O dovada in acest sens este ca pana in 2010 savantii care au fost implicati in studiul locatiei nu au putut furniza niciun indiciu si nicio explicatie la feluritele aspecte si semne de intrebare pe care le-a ridicat locatia secreta din Bucegi.
 
Dar nu acesta reprezinta motivul principal. Cel mai important aspect este ca, o data ce se patrunde in interiorul muntelui, in Marea Galerie si mai ales in Sala Proiectiilor, frecventa de vibratie a fiintei biologice se schimba. Aici se afla cheia intelegerii tuturor proceselor aparent ciudate care se petrec cu psihicul si mentalul omului, precum si perceptiile adeseori stranii care intervin atunci cand se patrunde in cele trei tuneluri care pleaca din Sala Proiectiilor. Nu vreau sa anticipez, deoarece acesta este unul dintre subiectele principale despre care voi vorbi in acest volum.”
 
 
 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.053 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.