Gheorghe Vidican are o mare forta de dislocare a realului, de fragmentare si neantizare pentru a-l recompune intr-un alt registru, al fierberii patimii si, mai ales, al mirosurilor; in Pivnita din horn, ca in toate cartile precedente, Gheorghe Vidican isi scrie poezia intr-o neascunsa, pregnanta voluptate a simturilor, structurind textele prin si intr-un anume miros, semnificind totdeauna ceva, esentialul, poate, in dez-ordinea erosului, dar si in orizontul trairii interioare, figurind secvente dintr-o autobiografie lirica; astfel, mirosul macesului copt, al marului ionatan e asociat sarutului femeii-fantasma, cel al finului cosit aduce boncanitul cerbilor in rut, al palincii "arde imaginatia", mirosul berii e al chelneritei si hornarului somnambul, iar cel al portocalei e al unei "goliciuni complexe" si al femeilor care, in horn, isi pun "sarutul la copt", papadia albastra e un "leac impotriva fricii" - acestea sint mirosuri ale fantasmelor si erosului in poemele lui Gheorghe Vidican.
Cel putin cinci carti recente - Dimineata din pumni, Ochi haituiti de tradare, Pivnita din horn, Fisura privirii si, acumm Un interior glisant – il aseaza pe Gheorghe Vidican printre poetii importanti din stricta noastra actualitate literara.
Ioan Holban