Scoala romaneasca este de ani buni intr-o continua schimbare, insa rezultatele acestei schimbari lasa mult de dorit. Altfel spus, din 1990 si pana in prezent, Romania a avut 25 de ministri si peste 100 de modificari la Legea Educatiei. Sa nu mai spunem ca in 2012 ne-am intrecut pe noi insine: am avut cinci ministri la educatie intr-un singur an!

 

De 30 de ani, educatia a fost o ”prioritate nationala”, ministrii si reformele schimbandu-se de la o zi la alta. Acest lucru poate n-ar fi fost chiar atat de rau daca fiecare ministru nu ar fi venit cu viziunea sa, de cele mai multe ori, diferita de a predecesorului. Un exemplu recent este revenirea la cumpararea de manuale scolare prin licitatie dupa ce, anul trecut, fostul ministru Liviu Pop a impus ca manualele sa fie elaborate si tiparite doar la editura statului. Sa nu mai vorbim despre modificarile intempestive privind subiectele tip grila la examenele nationale, care ba vin, ba pleaca, ba vin din nou in planurile Ministerului Educatiei.

 

Dar de ce sa ne mai miram la o adica? In 2012, Ministerul Educatiei a avut nu mai putin de cinci ministri: Catalin Baba, Ioan Relu Mang, Liviu Pop, Ecaterina Andronescu si Remus Pricopie, care a ramas in fruntea institutiei pana in 2014. Apoi, au existat cazuri cand examenele nationale au fost modificate cu doar cateva luni inainte ca acestea sa fie sustinute. Mai intelege cineva ceva din tot acest talmes-balmes? Cu siguranta nu elevii, care au numai de suferit din cauza lipsei de coerenta.  

 

Cu toate acestea, sistemul de invatamant este considerat a fi principala posibilitate de ascensiune din Romania, daca nu chiar singura. O ironie a sortii, daca e sa ne gandim ca majoritatea absolventilor nu au acces la locuri de munca decente si nu numai atat – o treime din populatia apta de munca lucreaza pe salariul minim, un venit mult prea mic pentru a asigura un standard de viata decent. Cazurile mai mult sau mai putin anecdotice cu casieri de supermarket cu diplome de facultate ilustreaza simultan atat un esec al pietei muncii, cat mai ales un esec al sistemului de educatie in ansamblul sau. In acelasi timp, angajatorii mentioneaza lipsa competentelor specifice si a experientei ca fiind o adevarata bariera in calea angajarii absolventilor proaspat iesiti de pe bancile scolii. Cum este posibil asa ceva cand de ani buni se vorbeste despre importanta calitatii educatiei si necesitatea modernizarii si digitalizarii scolii romanesti – metode de predare, manuale scolare si programe restructurate?  

 

Unde mai pui ca un sistem de educatie neperformant genereaza vulnerabilitati pentru siguranta cetatenilor, contribuind la excluziune sociala, coruptie si declin demografic. Un raport al Centrului pentru Studiul Democratiei, ”Educatie, buna guvernare, securitate nationala”, lansat in 2016, identifica 11 zone deficitare in sistemul de educatie romanesc, printre care capacitatea administrativa scazuta a statului, finantarea deficitara, dezvoltarea redusa a educatiei pe parcursul vietii si neadaptarea politicilor educationale la un context demografic dinamic si la o piata a muncii in schimbare. Raportul concluzioneaza ca Romania este "pe un trend stabil sau de inrautatire pentru o parte dintre indicatorii importanti. In aceste conditii, absenta unor schimbari substantiale ar creste neincrederea in sistemul educational romanesc, contribuind si mai mult la declinul lui."