Amigdalita lui Tarzan (Alfredo Bryce Echenique)

El este cintaret, compozitor, ea a terminat filologia si cunoaste citeva limbi straine. Intr-o naratiune, in mare parte epistolara, care strabate Parisul anilor 1960, revolutia din El Salvador, California anilor 1980 si Londra sfirsitului de secol, urmarim arcul de treizeci de ani al relatiei lor. In acelasi timp vesela, plina de speranta, si totusi amara, povestea, imbogatita de delicioase paradoxe, va insoti cuplul trecind prin mariaje dezastruoase, cu alte persoane, prin urcusurile si coborisurile carierelor lor, fiind mereu supusi inexorabilelor efecte ale politicii asupra vietii lor personale, asupra propriilor lor pasiuni schimbatoare si descoperind, treptat, faptul ca iubirea adevarata are la baza o forma de prietenie tandra, respectuoasa, intelegatoare, intotdeauna prezenta.

 

„Trec deceniile si cei doi isi proclama iubirea si loialitatea in scrisori sau in rarele rendez-vous-uri, marcate de accese de tacere si gelozie. Rezultatul este un roman semi-epistolar: un sir de monologuri, dense, solipsiste.” (The New York Times)

 

„Chiar in clipa in care cititorul incepe sa se intrebe daca povestea de dragoste e doar in mintea lui Juan Manuel, o scrisoare din partea Fernandei vine sa-i confirme versiunea. Si, totusi, este vorba de un solo, nu un duet – o incercare disperata, retraind trecutul, de a corecta greselile, de a alege bine, insa mult prea tirziu.” (Review of Contemporary Fiction)

 

 

Traducere din limba spaniola si note de Lavinia Similaru