Anne. Familia din Ingleside, 10 - Lucy Maud Montgomery

In volumul 10 al indragitei serii, eroina noastra ni se dezvaluie, de data aceasta, in rolul de mama. De la Green Gables, o regasim acum pe Anne la Ingleside, in casa ei calda unde impreuna cu sotiorul ei drag, isi creste proprii copii, care ii seamana atat de mult si care ne vor incanta cu gingasia, naturaletea, spontaneitatea si farmecul lor.
Suflete pe care Anne le umple de nadejde, de caldura, de dragoste si de bucurie cu aceeasi usurinta cu care a facut-o cu toti prietenii si mai ales cu toti cititorii ei cale de noua volume.
„Asta-i viata. Bucurie si durere, speranta si frica si… schimbare. Mereu schimbare! N-ai cum sa te impotrivesti. Trebuie sa uiti ce-a fost si sa te apropii de ce e nou… sa inveti sa-l indragesti si sa-l accepti.’’
Timpul a trecut, dar Anne stapaneste in chip minunat arta de a ramane neschimbata in adancul inimii sale. Caci dupa cum se amuza Gilbert: „Sotia asta a mea nu si-a pierdut inca simtul asta al sperantei. Ea crede ca maracinii pot in orice clipa sa faca smochine.”
Roadele lecturii nu vor inceta sa apara, pentru ca Anne traieste, iubeste si se roaga cu adevarat: „Doamne, Dumnezeule, ajuta-l pe copil si pe mama lui… ajuta-le pe toate mamele din lume. Avem asa de mare nevoie de ajutor, cu toate sufletele si mintile atat de sensibile si iubitoare care cauta de la noi calauzire, iubire si intelegere.”
Iar rugaciunea trece dincolo de filele cartii, facandu-ne sa ne dorim sa fim si noi pe vaporul la a carui carma e nimeni altul decat Cel a-toate-ocarmuitor! „Lui Anne ii batea mereu inima ceva mai tare
cand privea un vapor indepartandu-se de tarm. Il intelegea foarte bine pe capitanul Franklin Drew, pe care l-a auzit odata spunand: «Doamne, ce rau imi pare de oamenii astia care raman pe uscat!»” oamenii acestia, atat de tristi, care nu pot crede ca tot drumul vietii poate fi inundat de frumusete atunci cand din inimile lor fac lacas in care sa arda dragostea, cea curata si luminoasa.

RECENZII