Ascultarea - Veronica Iani

Ascultarea lui Stefan era o putere launtrica, ce-l facea intelept si curajos. Stia ca inseamna iubire: iubire pentru Dumnezeu, Care il calauzea; iubire pentru poporul lui, pe care il apara; si iubire pentru adevar, care il ajuta sa aleaga bine. Stia cand sa ridice sabia si cand sa se opreasca, cand sa plece capul ca sa invete o lectie si cand sa spuna un „nu” hotarat.
Pentru el, a asculta nu insemna supunere oarba, ci alegerea a ceea ce e drept, chiar cand era greu.

Intr-o lupta grea, Stefan a fost ranit la picior. Rana nu s-a mai vindecat si il durea mereu. Totusi, nu s-a plans si nu s-a suparat pe Dumnezeu. A purtat durerea cu rabdare. Cand nu mai putea sta in picioare sau merge pe cal, conducea oastea intins intr-o sanie trasa de cai. Cand castiga o batalie, nu se lauda. Spunea tuturor: „Victoria nu e a mea, ci a lui Dumnezeu!” Dupa cea mai mare biruinta, la Vaslui, cand a invins o armata uriasa, s-a retras patru zile. Nu a sarbatorit, ci a tinut post, s-a rugat in liniste si a multumit. Asa ii invata si pe oameni sa fi e recunoscatori.

Pe langa lupte, Stefan a ridicat zeci de biserici si manastiri frumoase. Fiecare era un „multumesc” spus lui Dumnezeu dupa o biruinta. Stia ca o tara este puternica nu doar cu sabii, ci si prin credinta. Stefan cel Mare a fost un domnitor al credintei, al smereniei si, mai ales, al ascultarii. Tocmai aceasta ascultare l-a facut cu adevarat mare. Ea nu te micsoreaza si nu te slabeste – te inalta si te intareste, pentru ca te ajuta sa te gasesti intr-un bine mai mare decat tine.

RECENZII