Ceramica glazurata romana din Dacia - Dan George Anghel

Integrarea Daciei in structurile Imperiului Roman a generat, concomitent cu asimilarea modului de viata roman, transformari structurale in domeniul olaritului. Astfel, formele rudimentare de manifestare, specifice mestesugului domestic si micilor ateliere familiale din perioada preromana, au facut loc unei productii cu caracter accentuat preindustrial. Aceasta era sustinuta de complexe mestesugaresti localizate in mediul rural sau in cartierele periferice aflate in imediata vecinatate a centrelor urbane si a castrelor militare.
Acest fenomen a fost impulsionat in special de migrarea in Dacia a unor mestesugari din diverse provincii imperiale, care au adus cu ei traditii ceramice specifice zonelor de origine, puternic influentate de prototipurile italice. Aceste noi centre erau orientate spre satisfacerea necesitatilor comunitatilor locale, dar si spre o piata regionala in plina expansiune, produsele lor depasind uneori granitele provinciei.
O alta cale de aprovizionare cu recipienti ceramici era asigurata de retelele comerciale controlate de negustori (negotiatores cretarii, conductores), care importau cu precadere produse „de lux” manufacturate in marile centre din Peninsula Italica, Gallia, Moesia sau Pannonia. In paralel, olarii locali au inceput sa imite aceste bunuri de prestigiu, fie pentru a acoperi o cerere considerabila, fie ca reactie la penuria de pe piata cauzata de declinul unor mari manufacturi vestice sau de perturbarea rutelor comerciale.
In acest context, universul ceramicii romane din Dacia se prezinta ca un mozaic complex, in care coexista productii locale si importuri din diverse spatii imperiale. Din acest tablou diversificat face parte si ceramica glazurata (cu glazura plombifera), considerata una dintre cele mai exclusiviste si rar intalnite categorii de artefacte ceramice din siturile provinciale din secolele I–III p. Chr. (din „Introducere”)

RECENZII