Corespondenta completa, volumul al 2-lea, 1639-1644 - Rene Descartes

Studiul Corespondentei lui Descartes – in general necunoscuta publicului romanesc – poate aduce indicii spectaculoase pentru reconstructia dezvoltarii filosofiei marelui ginditor. Si al doilea volum – care cuprinde schimburile epistolare ale filosofului din perioada 1639-1644 – surprinde prin varietatea de corespondenti, precum si prin numeroasele domenii acoperite, de la amanunte de viata cotidiana la literatura, metafizica, filosofie naturala, filosofie morala, medicina, algebra, geometrie, muzica sau optica. Este perioada in care Descartes a redactat textul latin al Meditatiilor, pe marginea caruia corespondeaza cu diversi apropiati. Strategia lui Descartes de a conceda adversarului o parte din obiectia pe care o formuleaza va reaparea in scrisori importante, cum ar fi, de pilda, raspunsul la una dintre obiectiile printesei Elisabeta referitoare la necesitatea psihologica de „a atribui sufletului materie si intindere” sau raspunsul la obiectia lui Henry More referitoare la faptul ca Dumnezeu trebuie sa aiba si el intindere, intocmai ca lucrurile corporale.

„Fara a da prioritate cronologica abordarii carteziene in stiinte sau in metafizica, pozitia sustinuta deja de Etienne Gilson, aceea de a vedea in proiectul cartezian o «dialectica interna» intre un «mecanicism absolut» si un «spiritualism absolut», pare a fi cea mai echilibrata. Aceasta dialectica a avut nevoie de timp ca sa-si produca toate consecintele, iar drumul de la dovezile metafizice ale distinctiei dintre suflet si corp la edificarea Fizicii a trecut prin abandonarea formelor substantiale si a calitatilor reale, de care Descartes vorbeste in Corespondenta in mai multe rinduri. Totusi, metafizica distinctiei dintre suflet si corp nu decurge in chip necesar din metoda fizico-matematica si, astfel, elaborarea ei ramine un proiect paralel care s-a constituit succesiv, trecind prin matematica pura si apoi prin ceea ce, in Reguli, Descartes a numit mathesis universalis. Abia odata cu proiectul unui Studium bonæ mentis Descartes a inceput sa gindeasca toate stiintele ca un proiect unic, socotind ca inlantuirea lor nu poate fi in nici un chip intrerupta, asa cum partile unui copac nu pot dainui separat de acel copac, potrivit comparatiei pe care o va da in scrisoarea-prefata la traducerea franceza a Principiilor filosofiei. Dar radacinile copacului sunt chiar Metafizica, iar folosul lui este dat de roadele care cresc in crengile cele mai de sus, care sunt Medicina, Mecanica si Morala, asa incit proiectul trebuie gindit ca un ansamblu in care efectele valideaza fundamentele, iar fundamentele fac posibile efectele.” (Vlad Alexandrescu)