Vanatoarea cartilor in luna noiembrie
Contact: 0724.900.100 / 0736.361.210

Curs de miracole - Fundatia pentru Pace Launtrica

Curs de miracole - Fundatia pentru Pace Launtrica
PRP: 259,00 lei (-10%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 233,10 lei
Diferență: 25,90 lei
Disponibilitate: în stoc
Livrare estimată: Vineri, 2 Dec. 2022
ISBN: 9788360280317
Editura:
Anul publicării: 2008
Pagini: 1216
Categoria: Spiritualitate

DESCRIERE

Introducere
Cursul de miracole este un sistem complet de gandire spirituala, destinat studiului individual. Impartit in trei volume, Text, Culegere de exercitii pentru studenti si Manual pentru profesori, Cursul afirma ca, pentru a ajunge la iubire si pace universala - sau la capacitatea reamintirii lui Dumnezeu - trebuie sa ne „desfacem”, mai intai, vinovatia iertandu-i pe ceilalti. Cursul se concentreaza, asadar, pe vindecarea relatiilor si pe transformarea lor in relatii sfinte. Cursul de miracole subliniaza totodata ca nu e decat o versiune a programului universal, una dintre miile de versiuni ale acestuia. Prin urmare, desi limbajul Cursului apartine crestinismului traditional, el exprima o spiritualitate nesectara si neconfesionala. Cursul de miracole este, asadar, o invatatura spirituala universala, si nu o religie. 
 
„Textul” prezinta teoria Cursului, studiul acestei teorii avand sadita in el dezvoltarea experientei iertarii - o traire care constituie obiectivul Cursului pentru fiecare student. In aceasta privinta, Cursul de miracole afirma ca „obiectivul pe care il urmareste e fericirea si pacea ta” (Text, p. 217) (T-13. II. 7: 1). Textul explica, totodata, baza fricii si a vinovatiei si felul in care pot fi depasite prin miracole, definite ca „expresii de iubire”. Miracolul e definit ca un salt perceptual de la frica la iubire. 
 
„Culegerea de exercitii pentru studenti” este alcatuita din 365 de lectii, un exercitiu pentru fiecare zi a anului. Acest antrenament de un an marcheaza inceputul procesului de schimbare a mintii si perceptiei studentului, desi nu e menit sa incheie procesul de invatare al acestuia. Dupa cum se afirma in Prefata Cursului, „In final, cititorul e lasat in mainile propriului Profesor Launtric, Care va dirija toata invatatura ulterioara dupa cum crede El ca e mai bine” (Prefata: xv). 
 
„Manualul pentru profesori", scris sub forma de intrebare-si-raspuns, furnizeaza raspunsuri la cateva dintre cele mai probabile intrebari pe care le-ar putea pune un student de-al Cursului. Cartea include si explicatii pentru un numar de termeni folositi in Curs, definiti - in cadrul teoretic pe care il furnizeaza Textul - in vederea aplicarii lor practice pe parcursul Culegerii de exercitii. 
 
Cursul de miracole a fost „scris” de Dr. Helen Schucman printr-un proces de dictare interioara pe care l-a identificat ca venind de la Iisus. Doctor psiholog, cercetator in domeniul psihologiei si profesor universitar de Psihologie Medicala, Dr. Helen Schucman s-a bucurat de ajutorul sefului ei de departament, Dr. William Thetford, la randul lui profesor universitar de Psihologie Medicala la universitatea la care lucrau amandoi. 
 
Cursul de miracole a vazut lumina tiparului pentru prima oara in 1975, an in care Dr. Schucman a cedat drepturile de autor ale Cursului Fundatiei pentru Pace Launtrica (Foundation for Inner Peace - FIP). In 1996, FIP a cedat drepturile de autor si marca inregistrata Fundatiei Cursului de Miracole (Foundation for A Course in Miracles - FACIM). In prezent exista in circulatie, in intreaga lume, peste un milion si jumatate de exemplare ale Cursului. Au aparut tranduceri in limbile africana, bulgara, chineza, croata, daneza, ebraica, finlandeza, franceza, germana, italiana, olandeza, poloneza, portugheza, rusa, slovena, spaniola si suedeza, cu multe alte traduceri in curs de pregatire. Traducerea romana a fost asigurata de Simona FAGARASANU, care a urmat Cursul pe parcursul anilor. Editia romana a fost realizata de Editura CENTRUM din Polonia. Multumim pe aceasta cale editorului Zbigniew Ploszczyca pentru ca a facut posibil ca romanii sa citeasca invataturile Cursului. Multumim! 
 
Ce este, asadar, Cursul de miracole? Introducerea sumara ce apare la debutul Textului este foarte scurta si succinta: 
„Acesta e un curs de miracole. E un curs impus. Doar timpul cand il faci e la libera alegere. Liberul arbitru nu inseamna ca ii poti stabili, programa. Inseamna doar ca poti alege ce vrei sa inveti la un moment dat. Cursul nu isi propune sa predea semnificatia iubirii, aceasta fiind mai presus de ce poate fi predat. El isi propune insa sa inlature blocajele care te impiedica sa constientizezi prezenta iubirii - mostenirea ta fireasca. Opusul iubirii este frica, dar ce e atotcuprinzator nu poate avea opus. 

Prin urmare, cursul acesta poate fi rezumat foarte simplu in felul urmator: 
Realul nu poate fi amenintat. 
Irealul nu exista. 
In asta consta pacea lui Dumnezeu.” 
Cum a aparut Cursul de miracole, Ce este, Ce spune el?
Aceasta prefata a aparut in 1977, ca raspuns la numeroasele cereri de a furniza o prezentare succinta a Cursului de miracole. Primele doua parti - Cum a aparut si Ce este - au fost scrise chiar de Helen Schucman, iar ultima parte - Ce spune - a fost scrisa prin procesul de dictare interioara descris in cele ce urmeaza. 
Cum a aparut?
 
Cursul de miracole a aparut prin decizia spontana a doi oameni sa se uneasca in vederea unui scop comun. Cei doi se numeau Helen Schucman si William („Bill”) Thetford si erau profesori de psihologie medicala la Colegiul Medicilor si Chirurgilor din cadrul Universitatii Columbia din New York. Cine erau nu are importanta; important e ca povestea lor ne arata ca toate sunt posibile, cu Dumnezeu. Erau oricum, numai religiosi nu erau. Relatia dintre ei era dificila si adesea incordata, fiecare fiind interesat de dobandirea propriului renume si de mentinerea propriului statut personal si profesional. In general, investisera mult in valorile lumii. Vietile lor nu concordau deloc cu ce sustine Cursul. Iata cum se descrie Helen, cea care a receptat intregul material: 
 
Psihologa, pedagoga, conservatoare ca teorie si atee ca si crez, lucram intr-un mediu universitar prestigios si pretentios. Si apoi s-a intamplat ceva ce-a declansat un lant de intamplari la care nu m-as fi asteptat niciodata. Seful de catedra m-a anuntat pe neasteptate ca se saturase de sentimentele de manie si agresivitate pe care le reflecta conduita noastra, conchizand ca „trebuie sa existe o alta cale”. Ca la un semn, m-am oferit sa il ajut sa o gaseasca. Dupa cate se pare, Cursul e aceasta alta cale. 
 
Desi intentiile lor erau serioase, au intampinat mari dificultati la inceputul initiativei lor comune. Dar ii oferisera Spiritului Sfant acel „strop de „disponibilitate” care, dupa cum urma sa afirme Cursul insusi in repetate randuri, e de ajuns sa Ii permita Lui sa foloseasca orice situatie in Propriile Lui scopuri si sa o inzestreze pe fiecare in parte cu puterea Lui. 
 
Relatarile lui Helen continua in felul urmator: 
 
Scrisul propriu-zis a fost precedat de trei luni uluitoare, timp in care Bill mi-a sugerat sa notez visele extrem de simbolice si descrierile imaginilor ciudate care imi veneau. Desi incepusem de la o vreme sa ma mai obisnuiesc cu neprevazutul, tot am ramas foarte surprinsa cand am scris: „Acesta e un curs de miracole”. Asa mi s-a prezentat Vocea. Desi nu scotea niciun sunet, parea sa imi dea un fel de dictare launtrica, rapida, pe care mi-am consemnat-o intr-un caiet de stenografie. Scrisul nu a fost niciodata automat. Putea fi intrerupt oricand si reluat mai tarziu. Ma facea sa ma simt foarte incomod, dar niciodata nu mi-a dat serios prin gand sa ma opresc. Parea sa fie o misiune speciala pe care, undeva, cumva, ma angajasem sa o implinesc. Reprezenta o initiativa de reala colaborare intre mine si Bill si o buna parte din semnificatia ei, sunt sigura, sta tocmai in acest lucru. Scriam ce „spunea” Vocea si ii citeam a doua zi lui Bill, iar el batea la masina ce ii dictam. Presupun ca avea si el misiunea lui speciala. Fara incurajarea si sprijinul lui, nu as fi putut sa imi implinesc misiunea. Intregul proces a durat in jur de sapte ani. Mai intai a venit Textul, apoi Culegerea de exercitii pentru studenti si, in final, Manualul pentru profesori. Nu s-au facut decat cateva modificari minore. S-au dat titluri capitolelor si subcapitolelor din Text si s-au omis cateva dintre referirile mai personale de la inceput. Altfel, materialul a ramas substantial neschimbat 
 
Numele celor ce au colaborat la consemnarea Cursului nu apar pe coperta deoarece Cursul poate si trebuie sa fie de sine statator. Nu urmareste sa devina temelia unui nou cult. Singurul lui rost e sa le ofere unora o cale de a-si gasi propriul Profesor Launtric. 
Ce este?
 
Dupa cum sugereaza si titlul, Cursul e structurat de la cap la coada ca instrument didactic. E alcatuit din trei carti: un Text de 605 pagini, o Culegere de exercitii pentru studenti de 472 de pagini si un Manual pentru profesori de 87 de pagini. Ordinea in care sunt folosite cartile si modul in care sunt studiate depind de nevoile si preferintele fiecarui student in parte. 
 
Programa pe care o propune Cursul e conceputa cu multa grija si explicata, pas cu pas, atat la nivel teoretic, cat si practic. Accentul e pus mai degraba pe practica si nu pe teorie; pe traire si nu pe teologie. Cursul afirma raspicat ca „o teologie universala e imposibila, dar o traire universala nu e numai posibila, ci si necesara” (Manual, p. 72). Desi crestin ca limbaj, Cursul trateaza teme spirituale universale, subliniind ca nu e decat o versiune a cursului universal. Exista multe altele, iar acesta difera de celelalte numai ca forma. Toate duc la Dumnezeu in final. 
 
Textul e in mare parte teoretic, prezentand conceptele ce stau la baza sistemului de gandire al Cursului. Ideile lui servesc drept temelie pentru lectiile Culegerii de exercitii. Fara aplicarea practica pe care o furnizeaza Culegerea de exercitii, Textul ar ramane in esenta o insiruire de abstractiuni nicidecum suficiente sa prilejuiasca inversarea gandirii pe care o urmareste Cursul. 
 
Culegerea de exercitii cuprinde 365 de lectii, una pentru fiecare zi a anului. Studentii insa nu trebuie sa faca lectiile in acest ritm si pot sta mai mult de o zi la o lectie care ii atrage in mod deosebit. Instructiunile recomanda doar sa nu incerce mai mult de o lectie pe zi. Caracterul practic al Culegerii de exercitii e subliniat in introducerea ei, care pune accentul mai degraba pe trairea dobandita prin practica decat pe angajamentul prealabil fata de un tel spiritual: 
 
Unele dintre ideile prezentate in culegerea aceasta ti se vor parea greu de crezut, iar altele pot sa iti para chiar infioratoare. Nu conteaza. Ti se cere pur si simplu sa aplici ideile dupa cum esti indrumat. Nu ti se cere sa le judeci. Ci numai sa le folosesti. Tocmai folosirea lor le va da sens pentru tine si iti va arata ca sunt adevarate. 
 
Retine doar atat: nu e nevoie sa crezi ideile respective, nu e nevoie sa le accepti si nici macar sa le primesti. Pe unele dintre ele s-ar putea sa le respingi energic. Niciuna dintre aceste reactii nu va conta si nu le va reduce eficacitatea. Dar sa nu iti ingadui sa faci exceptii in aplicarea ideilor din culegere si, indiferent ce reactii ti-ar starni, foloseste-le. Nu ti se cere mai mult de atat (Culegere de exercitii, p. 2). 
 
Ultima carte, Manualul pentru profesori, scris sub forma de intrebare-si-raspuns, furnizeaza raspunsuri la cateva dintre cele mai probabile intrebari pe care le-ar putea pune un student de-al Cursului. Cartea cuprinde si explicatii pentru un numar de termeni folositi in Curs, definiti in cadrul teoretic pe care il furnizeaza Textul. 
 
Cursul nu se pretinde a fi definitiv si nici lectiile din Culegere nu sunt menite sa incheie procesul de invatare al studentului. In final, cititorul e lasat in mainile propriului Profesor Launtric, Care va dirija toata invatatura ulterioara dupa cum crede El ca e mai bine. Desi Cursul acopera o sfera vasta, adevarul nu poate fi limitat la nicio forma finita, dupa cum se vede clar din afirmatiile finale ale Culegerii de exercitii: 
 
Cursul acesta e un inceput, nu un sfarsit [...]. Nu ti se mai traseaza lectii concrete, pentru ca nu mai e nevoie de ele. De aici inainte, sa nu asculti decat Vocea pentru Dumnezeu [...]. El iti va dirija eforturile, spunandu-ti exact ce sa faci, cum sa iti dirijezi mintea si cand sa vii in liniste la El, cerandu-I indrumarea sigura si Cuvantul cert (Culegere de exercitii, p. 471). 
 
Ce spune?
Realul nu poate fi amenintat. 
Irealul nu exista. 
In asta consta pacea lui Dumnezeu. 
 
Asa incepe Cursul de miracole. Cursul face o distinctie fundamentala intre real si ireal; intre cunoastere si perceptie. Cunoasterea e adevar, sub o singura lege - legea iubirii, sau Dumnezeu. Adevarul e inalterabil, vesnic si neambiguu. Poate fi nerecunoscut, dar nu poate fi schimbat. Se aplica la tot ce a creat Dumnezeu si numai ce a creat El este real. E dincolo de invatare, pentru ca e dincolo de timp si evolutie. Nu are opus; nici inceput si nici sfarsit. Ci pur si simplu este. 
 
Lumea perceptiei, pe de alta parte, e lumea timpului, a schimbarii, a inceputurilor si sfarsiturilor. E bazata pe interpretare, nu pe fapt. E lumea nasterii si a mortii, fondata pe credinta in carenta, pierdere, separare si moarte. E invatata si nu data, selectiva in perceptiile ei, instabila in functionarea ei si inexacta in interpretarile ei. 
 
Din cunoastere si, respectiv, perceptie apar doua sisteme de gandire distincte, opuse in toate privintele. In domeniul cunoasterii, niciun gand nu exista separat de Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu si Creatia Sa impartasesc o singura Vointa. Lumea perceptiei e facuta insa din credinta in vointe opuse si separate, intr-un conflict perpetuu una cu alta si cu Dumnezeu. Ce vede si aude perceptia pare real pentru ca permite numai constientizarea lucrurilor ce corespund dorintelor celui ce percepe. Se ajunge astfel la o lume a iluziilor, o lume care are nevoie de continua aparare tocmai pentru ca nu este reala. 
 
Odata ce ai fost prins in lumea perceptiei, esti prins intr-un vis. Nu poti scapa din el fara ajutor, pentru ca tot ce iti arata simturile sta marturie pentru realitatea acestui vis. Dumnezeu a oferit Raspunsul, singura Cale de iesire, adevaratul Ajutor. E functia Vocii Sale, a Spiritului Sau Sfant, sa mijloceasca intre doua lumi. Si o poate face pentru ca, in timp ce pe de-o parte cunoaste adevarul, pe de alta ne recunoaste iluziile, dar nu crede in ele. E telul Spiritului Sfant sa ne ajute sa scapam din lumea viselor invatandu-ne cum sa ne inversam gandirea si sa ne dezvatam greselile. Iertarea e marele instrument la indemana Spiritului Sfant pentru a ne invata cum sa realizam aceasta inversare a gandirii. Cu toate acestea, Cursul are modul lui de a defini iertarea, dupa cum si lumea o defineste in felul ei. 
 
Lumea pe care o vedem nu face decat sa reflecte propriul nostru cadru de referinta interior - ideile, dorintele si sentimentele dominante din mintile noastre. „Proiectia face perceptia” (Text, p. 401). Ne uitam mai intai inauntru, hotaram ce fel de lume vrem sa vedem si apoi proiectam lumea respectiva in afara, facand din ea adevarul asa cum il vedem. O facem adevarata prin felul in care interpretam ce anume vedem. Daca folosim perceptia pentru a ne justifica propriile greseli - mania, impulsurile de a ataca, lipsa de iubire, sub orice forma ar aparea - vom vedea o lume a raului, a distrugerii, a malitiei, a invidiei si disperarii. Toate acestea trebuie sa invatam sa le iertam, nu pentru ca suntem „buni” si „milostivi”, ci pentru ca ceea ce vedem nu e adevarat. Noi am distorsionat lumea cu sucitele noastre mecanisme de aparare si, de aceea, vedem ce nu este. Pe masura ce invatam sa ne recunoastem erorile perceptuale, invatam totodata sa le trecem cu vederea sau sa le „iertam”. In acelasi timp, ne iertam pe noi insine, privind dincolo de sucitele noastre concepte de sine, spre Sinele pe Care L-a creat Dumnezeu sa fie in noi; 
 
Pacatul e definit ca „lipsa de iubire” (Text, p. 10). De vreme ce iubirea e tot ce exista, pacatul, in ochii Spiritului Sfant, e o eroare ce trebuie corectata si nu un rau ce trebuie pedepsit. Sentimentul nostru de inadecvare, de slabiciune si incompletudine provine din puternica investitie in „principiul carentei” ce guverneaza intreaga lume a iluziilor. Din acest punct de vedere, cautam in altii ce simtim ca lipseste in noi insine. „Iubim” pe cineva pentru a capata ceva noi insine. Iata ce trece drept iubire in lumea viselor. Nu poate sa existe o eroare mai mare decat asta, caci iubirea e incapabila sa ceara ceva. 
 
Numai mintile se pot uni cu adevarat, iar ce a unit Dumnezeu, niciun om nu poate sa desparta (Text, p. 321). Cu toate acestea, adevarata unire e posibila numai la nivelul Mintii lui Cristos si nu s-a pierdut de fapt niciodata. „Micul eu” cauta sa se mareasca prin aprobare exterioara, bunuri exterioare si „iubire” exterioara. Sinele creat de Dumnezeu nu are nevoie de nimic. E de-a pururi complet, ocrotit, iubit si iubitor, cautand sa impartaseasca, nu sa capete; sa extinda, nu sa proiecteze. Nu are nevoi si vrea sa se uneasca cu altii, din constientizarea reciproca a propriei lor abundente. 
 
Relatiile speciale ale lumii sunt distructive, egoiste si pueril de egocentrice. Date insa Spiritului Sfant, relatiile acestea pot deveni cele mai sfinte lucruri de pe pamant - miracolele care arata calea de intoarcere la Cer. Lumea isi foloseste relatiile speciale ca arma definitiva de excludere; ca demonstratie a separarii. Spiritul Sfant le transforma in desavarsite lectii de iertare si desteptare din vis. Fiecare relatie e un prilej de a lasa perceptiile sa fie vindecate si greselile corectate. Fiecare in parte e o noua sansa de a te ierta pe tine insuti iertandu-l pe celalalt. Si fiecare in parte devine o noua invitatie facuta Spiritului Sfant si reamintirii lui Dumnezeu. 
 
Perceptia e o functie a trupului si reprezinta, de aceea, o limitare a constientei. Perceptia vede prin ochii trupului si aude prin urechile trupului. Ea evoca raspunsurile limitate pe care le da trupul. In mare masura, trupul pare de sine statator si de sine motivat, dar raspunde de fapt numai la ce intentioneaza mintea. Daca mintea vrea sa il foloseasca pentru atac, sub orice forma, el devine prada bolii, a imbatranirii si a pieirii. Daca, in schimb, mintea accepta rostul pe care il da acestuia Spiritul Sfant, el devine un mod util de a comunica cu altii, invulnerabil cat e nevoie de el, urmand a fi lasat deoparte cu blandete cand i s-a incheiat folosul. De la sine, e neutru, cum e totul in lumea perceptiei. Daca e folosit pentru telurile eului sau ale Spiritului Sfant depinde intru totul de ce vrea mintea. 
 
Opusul vederii prin ochii trupului e viziunea lui Cristos, care reflecta putere, nu slabiciune; unitate, nu separare; iubire, nu frica. Opusul auzului prin urechile trupului este comunicarea prin Vocea pentru Dumnezeu - Spiritul Sfant - care isi are locul in fiecare dintre noi. Vocea Lui pare indepartata si greu de auzit din cauza ca eul, care vorbeste pentru sinele marunt si separat, pare sa vorbeasca mult mai tare. De fapt, e tocmai invers. Spiritul Sfant vorbeste cu o claritate indubitabila si cu o atractie irezistibila. Cine nu alege sa se identifice cu trupul nu poate sa ramana surd la mesajele Lui de eliberare si speranta, si nici sa nu accepte bucuros viziunea lui Cristos in schimbul jalnicei lui imagini de sine. 
 
Viziunea lui Cristos e darul Spiritului Sfant, alternativa lui Dumnezeu la iluzia separarii si la credinta in realitatea pacatului, a vinovatiei si a mortii. E singura corectie la toate greselile de perceptie; reconcilierea tuturor opusilor aparenti pe care se bazeaza lumea aceasta. Lumina ei binevoitoare arata lucrurile toate dintr-un alt punct de vedere, reflectand sistemul de gandire ivit din cunoastere si facand reintoarcerea la Dumnezeu nu numai posibila, ci si inevitabila. Ce se considera odinioara o nedreptate facuta cuiva de altcineva devine acum un strigat de ajutor si o chemare la unire. Pacatul, boala si atacul sunt vazute ca perceptii eronate ce asteapta sa fie remediate prin blandete si iubire. Mecanismele de aparare sunt abandonate pentru ca, acolo unde nu exista atac, nu e nevoie de ele. Nevoile fratilor nostri devin propriile noastre nevoi, caci calatoresc si ei cu noi in timp ce ne indreptam spre Dumnezeu. Fara noi, si-ar rataci calea. Fara ei, nu am putea nici noi sa o gasim pe a noastra. 
 
Iertarea e necunoscuta in Cer, unde nevoia de iertare ar fi de neconceput. Si totusi, in aceasta lume iertarea este o corectie necesara la toate greselile pe care le-am facut. A oferi iertare e singurul mod de a o avea, caci reflecta legea Cerului ca a da si a primi este acelasi lucru. Cerul e starea fireasca a tuturor Fiilor lui Dumnezeu asa cum i-a creat El. Asta e realitatea lor in vecii vecilor. Si nu s-a schimbat doar pentru ca a fost uitata. 
 
Iertarea e mijlocul prin care ne vom aminti. Prin iertare, gandirea lumii este inversata. Lumea iertata devine poarta Cerului, caci prin indurarea ei putem in sfarsit sa ne iertam pe noi insine. Nemaitinand pe nimeni prizonier al vinovatiei, devenim noi insisi liberi. Adeverind Cristosul in toti fratii nostri, Ii recunoastem prezenta in noi insine. Dand uitarii toate perceptiile noastre eronate si nepastrand nimic din trecut care sa ne mai retina, putem sa ni-L amintim pe Dumnezeu. Dincolo de asta, invatatura nu poate trece. Cand suntem gata, Dumnezeu Insusi va face ultimul pas al reintoarcerii noastre la El. 
 
CUPRINS 1
Introducere  1
Capitolul 1 SEMNIFICAŢIA MIRACOLELOR
I. Principiile miracolelor  3
II. Revelaţie, timp şi miracole. 6
III. Ispăşire şi miracole. 8
IV. Ieşirea din întuneric  10 V. Întregime şi spirit  11
VI. Iluzia nevoilor., 12
VII. Distorsiunile impulsurilor miraculoase.  14
Capitolul 2 SEPARAREA ŞI ISPĂŞIREA
I. Originile separării. 16
II. Ispăşirea ca mecanism de apărare  17
III. Altarul lui Dumnezeu  19
IV. Vindecarea ca eliberare de toată frica  21
V. Funcţia făcătorului de miracole  23
A. Principiile speciale ale făcătorilor de miracole. 25
VI. Frică şi conflict. 26
VII. Cauză şi efect. 29
VIII. Semnificaţia Judecăţii de apoi. 31
Capitolul 3 PERCEPŢIA INOCENTĂ
I. Ispăşire fără sacrificiu. 33
II. Miracolele ca percepţie adevărată  35
III. Percepţie versus cunoaştere. 36
IV. Greşeala şi eul  38
V. Dincolo de percepţie. 40
VI. Judecata şi complexul autorităţii  42
VII. Crearea versus imaginea de sine  45
Capitolul 4 ILUZIILE EULUI
Introducere. 47
I. Predare corectă şi învăţare corectă. 47
II. Eul şi falsa autonomie  51
III. Iubire fără conflict. 54
IV. Nu trebuie să fie aşa. 56
V. Iluzia eu-trup. 59
III  
VI. Recompensele lui Dumnezeu. 60
VII. Creaţie şi comunicare  62
Capitolul 5 VINDECARE ŞI ÎNTREGIME
Introducere. 65
I. Invitaţia făcută Spiritului Sfânt. 65
II. Vocea pentru Dumnezeu. 68
III. Călăuza spre mântuire. 70
IV. Predare şi vindecare. 73
V. Cum foloseşte eul vinovăţia  75
VI. Timp şi veşnicie. 78
VII. Decizia de a-L alege pe Dumnezeu  80
Capitolul 6 LECŢIILE IUBIRII
Introducere.  82
I. Mesajul răstignirii. 82
II. Alternativa la proiecţie. 86
III. Renunţarea la atac. 89
IV. Singurul Răspuns  90
V. Lecţiile Spiritului Sfânt. 93
A. Să ai, dă totul tuturor. 94
B. Să ai pace, predă pace ca să o înveţi  96
C. Veghează numai pentru Dumnezeu şi Împărăţia Sa  98
Capitolul 7 DARURILE ÎMPĂRĂŢIEI
I. Ultimul pas  101
II. Legea Împărăţiei 102
III. Realitatea Împărăţiei. 104
IV. Vindecarea ca recunoaştere a adevărului  106
V. Vindecarea şi caracterul neschimbător al minţii  108
VI. De la vigilenţă la pace. 111
VII. Totalitatea Împărăţiei  114
VIII. Credinţa de necrezut  116
IX. Extinderea Împărăţiei. 118
X. Confuzia dintre durere şi bucurie  120
XI. Starea de graţie  122
Capitolul 8 CĂLĂTORIA ÎNAPOI
I. Direcţia programei  124
II. Diferenţa dintre întemniţare şi libertate  125
III. Sfânta întâlnire  127
IV. Darul libertăţii. 129
V. Voia neîmpărţită a Fiimii. 131
IV
 
VI. Comoara lui Dumnezeu. 133
VII. Trupul ca mijloc de comunicare  135
VIII. Trupul ca mijloc sau ca scop  139
IX. Vindecarea ca percepţie corectată. 141
Capitolul 9 ACCEPTAREA ISPĂŞIRII
I. Acceptarea realităţii  144
II. Răspunsul la rugăciune  147
III. Corectarea greşelii. 149
IV. Planul de iertare al Spiritului Sfânt  151
V. Vindecătorul nevindecat  153
VI. Acceptarea fratelui tău. 156
VII. Cele două evaluări  157
VIII. Grandoare versus grandiozitate. 159
Capitolul 10 IDOLII BOLII
Introducere. 163
I. Acasă în Dumnezeu  163
II. Decizia de a uita  164
III. Dumnezeul bolii  165
IV. Sfârşitul bolii  168
V. Negarea lui Dumnezeu  170
Capitolul 11 DUMNEZEU SAU EUL
Introducere  174
I. Darurile Paternităţii  175
II. Invitaţia la vindecare  177
III. Din întuneric la lumină  179
IV. Moştenirea Fiului lui Dumnezeu  181
V. „Dinamica“ eului  182
VI. Trezirea la izbăvire  186
VII. Condiţia realităţii  189
VIII. Problema şi răspunsul  190
Capitolul 12 PROGRAMA SPIRITULUI SFÂNT
I. Judecata Spiritului Sfânt  194
II. Modul de a-ţi aduce aminte de Dumnezeu. 196
III. Investiţia în realitate. 199
IV. A căuta şi a găsi. 201
V. Programa sănătoasă  203
VI. Viziunea lui Cristos  205
VII. Privirea lăuntrică. 207
VIII. Atracţia iubirii pentru iubire. 210
V  
Capitolul 13 LUMEA LIPSITĂ DE VINOVĂŢIE
Introducere. 213
I. Nevinovăţie şi invulnerabilitate. 214
II. Fiul nevinovat al lui Dumnezeu. 216
III. Frica de izbăvire  218
IV. Funcţia timpului  221
V. Cele două sentimente. 223
VI. Găsirea prezentului  226
VII. Atingerea lumii reale  229
VIII. De la percepţie la cunoaştere. 232
IX. Norul vinovăţiei  234
X. Eliberarea de vinovăţie. 236
XI. Pacea Cerului. 240
Capitolul 14 A PREDA PENTRU ADEVĂR
Introducere. 243
I. Condiţiile învăţării  243
II. Studentul fericit. 244
III. Decizia în favoarea nevinovăţiei. 246
IV. Funcţia pe care o ai în cadrul Ispăşirii. 251
V. Cercul Ispăşirii. 253
VI. Lumina comunicării. 256
VII. Împărtăşirea percepţiei cu Spiritul Sfânt. 258
VIII. Sfântul loc de întâlnire. 260
IX. Reflecţia sfinţeniei  261
X. Egalitatea miracolelor  262
XI. Testul adevărului  266
Capitolul 15 CLIPA SFÂNTĂ
I. Cele două moduri de folosire a timpului  271
II. Sfârşitul îndoielii. 274
III. Micime versus magnitudine  276
IV. Exersarea clipei sfinte. 278
V. Clipa sfântă şi relaţiile speciale. 280
VI. Clipa sfântă şi legile lui Dumnezeu. 283
VII. Sacrificiul de care nu este nevoie  285
VIII. Singura relaţie reală  288
IX. Clipa sfântă şi atracţia lui Dumnezeu  289
X. Timpul renaşterii. 291
XI. Crăciunul ca încetare a sacrificiului. 294
Capitolul 16 IERTAREA ILUZIILOR
I. Adevărata empatie  297
VI  
II. Puterea sfinţeniei. 299
III. Recompensa predării  301
IV. Iluzia şi realitatea iubirii  303
V. Alegerea complinirii. 306
VI. Puntea ce duce la lumea reală. 310
VII. Încetarea iluziilor  313
Capitolul 17 IERTAREA ŞI RELAŢIA SFÂNTĂ
I. Aducerea fanteziei la adevăr. 316
II. Lumea iertată. 317
III. Umbre ale trecutului. 319
IV. Cele două tablouri. 322
V. Relaţia vindecată. 326
VI. Stabilirea obiectivului. 329
VII. Se cere credinţă  331
VIII. Condiţiile păcii  333
Capitolul 18 TRECEREA VISULUI
I. Realitatea substitut. 335
II. Baza visului.. 338
III. Lumină în vis. 340
IV. Mica disponibilitate  342
V. Visul fericit. 344
VI. Dincolo de trup. 346
VII. Nu trebuie să fac nimic  349
VIII. Micuţa grădină  351
IX. Cele două lumi  354
Capitolul 19 DOBÂNDIREA PĂCII
I. Vindecare şi credinţă  358
II. Păcat versus greşeală. 361
III. Irealitatea păcatului  363
IV. Obstacolele în calea păcii. 365
A. Primul obstacol: Dorinţa de a scăpa de ea. 366
a) Atracţia vinovăţiei  369
B. Al doilea obstacol: Credinţa că trupul este valoros pentru ce oferă  371
a) Atracţia durerii. 372
C. Al treilea obstacol: Atracţia morţii. 374
a) Trupul nestricăcios. 375
D. Al patrulea obstacol: Frica de Dumnezeu  377
a) Ridicarea vălului  379
VII  
Capitolul 20 VIZIUNEA SFINŢENIEI
I. Săptămâna Sfântă  383
II. Darul de crini. 384
III. Păcatul ca ajustare. 386
IV. Intrarea în arcă. 389
V. Vestitorii veşniciei. 391
VI. Templul Spiritului Sfânt. 393
VII. Consecvenţa dintre mijloace şi scop. 396
VIII. Viziunea nepăcătoşeniei. 398
Capitolul 21 RAŢIUNE ŞI PERCEPŢIE
Introducere  401
I. Cântecul uitat. 401
II. Răspunderea pentru vedere  403
III. Credinţă, convingere şi viziune  406
IV. Frica de a te uita înăuntru  409
V. Funcţia raţiunii  411
VI. Raţiune versus nebunie. 413
VII. Ultima întrebare fără răspuns. 416
VIII. Transformarea interioară. 419
Capitolul 22 MÂNTUIREA ŞI RELAŢIA SFÂNTĂ
Introducere. 421
I. Mesajul relaţiei sfinte  422
II. Nepăcătoşenia fratelui tău. 424
III. Raţiunea şi formele greşelii. 427
IV. Bifurcarea drumului. 430
V. Slăbiciune şi defensivitate  431
VI. Lumina relaţiei sfinte  433
Capitolul 23 RĂZBOIUL CU TINE ÎNSUŢI
Introducere. 437
I. Convingerile ireconciliabile. 438
II. Legile haosului  441
III. Mântuire fără compromis  446
IV. Deasupra câmpului de luptă. 447
Capitolul 24 OBIECTIVUL SPECIALITĂŢII
Introducere. 450
I. Specialitatea ca substitut al iubirii  450
II. Trădarea de care dă dovadă specialitatea  452
III. Iertarea specialităţii. 456
IV. Specialitate versus nepăcătoşenie. 458
VIII  
V. Cristosul din tine. 459
VI. Mântuirea de toată frica. 461
VII. Punctul de întâlnire  464
Capitolul 25 DREPTATEA LUI DUMNEZEU
Introducere. 468
I. Legătura cu adevărul  468
II. Mântuitorul de întunecime  470
III. Percepţie şi alegere  473
IV. Lumina pe care o aduci  475
V. Starea de nepăcătoşenie. 476
VI. Funcţia specială. 478
VII. Piatra mântuirii. 480
VIII. Dreptatea restituită iubirii. 483
IX. Dreptatea Cerului. 487
Capitolul 26 TRANZIŢIA
I. „Sacrificiul“ unităţii  490
II. Multe forme, o singură corecţie  492
III. Zona de frontieră. 494
IV. Unde nu mai e păcatul. 495
V. Micul impediment  497
VI. Prietenul desemnat. 500
VII. Legile vindecării  501
VIII. Imediateţea mântuirii. 505
IX. Căci au sosit. 507
X. Isprăvirea nedreptăţii. 509
Capitolul 27 VINDECAREA VISULUI
I. Tabloul răstignirii  511
II. Frica de vindecare. 514
III. Dincolo de toate simbolurile. 518
IV. Răspunsul liniştit  520
V. Exemplul vindecării  521
VI. Martorii păcatului. 524
VII. Visătorul visului  526
VIII. „Eroul“ visului  529
Capitolul 28 DESFACEREA FRICII
I. Memoria prezentă. 533
II. Inversarea efectului şi cauzei  536
III. Acordul de a te uni. 539
IV. Unirea cea mare  541
IX  
V. Alternativa la visele de frică  543
VI. Legămintele secrete  545
VII. Arca siguranţei  546
Capitolul 29 TREZIREA
I. Umplerea golului  549
II. Sosirea Oaspetelui. 551
III. Martorii lui Dumnezeu  553
IV. Rolurile din vise  554
V. Locaşul imuabil. 556
VI. Iertarea şi sfârşitul timpului  558
VII. Nu căuta în afara ta. 559
VIII. Anticristul  561
IX. Visul de iertare  563
Capitolul 30 NOUL ÎNCEPUT
Introducere. 566
I. Reguli pentru luarea deciziilor. 566
II. Libertatea voinţei  569
III. Dincolo de toţi idolii. 571
IV. Adevărul din spatele iluziilor. 573
V. Singurul scop. 575
VI. Justificarea iertării. 578
VII. Noua interpretare  580
VIII. Realitatea neschimbătoare. 582
Capitolul 31 VIZIUNEA FINALĂ
I. Simplitatea mântuirii  584
II. A merge cu Cristos  587
III. Autoacuzaţii. 589
IV. Adevărata alternativă. 591
V. Conceptul de sine versus Sinele  593
VI. Recunoaşterea spiritului  597
VII. Viziunea mântuitorului  599
VIII. Mai alege o dată  603
X
 
 CUPRINS 2
Introducere. 1
PARTEA I
Lecţia
1. Tot ce văd… nu înseamnă nimic. 3
2. Eu am dat tuturor lucrurilor pe care le văd… tot înţelesul pe care îl
au pentru mine  4
3. Nu înţeleg nimic din ce văd  5
4. Aceste gânduri nu înseamnă nimic  6
5. Nu mă supăr niciodată din ce cauză cred eu  8
6. Mă supăr pentru că văd ceva ce nu există. 10
7. Văd numai trecutul. 11
8. Mintea mea e preocupată de gânduri trecute. 12
9. Nu văd nimic cum e acum. 14
10. Gândurile mele nu înseamnă nimic. 15
11. Gândurile mele fără înţeles îmi arată o lume fără înţeles. 17
12. Mă supăr pentru că văd o lume fără înţeles  18
13. O lume fără înţeles stârneşte frică  20
14. Dumnezeu nu a creat o lume fără înţeles  22
15. Gândurile mele sunt imagini plăsmuite de mine. 24
16. Nu am gânduri neutre  25
17. Nu văd lucruri neutre. 27
18. Nu resimt de unul singur efectele felului meu de a vedea. 28
19. Nu resimt de unul singur efectele gândurilor mele. 29
20. Sunt hotărât să văd. 30
21. Sunt hotărât să văd lucrurile altfel. 31
22. Ce văd e o formă de răzbunare. 32
23. Pot scăpa din lumea pe care o văd renunţând la gândurile de atac  33
24. Nu percep ce e în interesul meu. 35
25. Nu ştiu la ce serveşte niciun lucru  37
26. Gândurile mele de atac îmi atacă invulnerabilitatea. 39
27. Mai presus de toate, vreau să văd  41
28. Mai presus de toate, vreau să văd lucrurile altfel  42
29. Dumnezeu este în tot ce văd. 44
30. Dumnezeu este în tot ce văd pentru că Dumnezeu este în mintea mea. 46
31. Nu sunt victima lumii pe care o văd  47
III CULEGERE DE EXERCIŢII PENTRU STUDENŢI
32. Eu am inventat lumea pe care o văd  48
33. Există un alt mod de-a privi lumea  49
34. Aş putea să văd pace în schimb  50
35. Mintea mea face parte din Mintea lui Dumnezeu. Sunt foarte sfânt  51
36. Sfinţenia mea învăluie tot ce văd  53
37. Sfinţenia mea binecuvântează lumea. 54
38. Nu există ceva ce sfinţenia mea să nu poată face. 56
39. Sfinţenia mea e mântuirea mea. 58
40. Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu. 60
41. Dumnezeu merge cu mine oriunde merg. 61
42. Dumnezeu este puterea mea. Viziunea e darul Lui. 63
43. Dumnezeu este Sursa mea. Nu pot să văd separat de El  65
44. Dumnezeu este lumina în care văd  67
45. Dumnezeu este Mintea cu care gândesc  69
46. Dumnezeu este Iubirea în care iert. 71
47. Dumnezeu este puterea în care mă încred  73
48. Nu e nimic de temut. 75
49. Vocea lui Dumnezeu îmi vorbeşte pe tot parcursul zilei  76
50. Mă susţine Iubirea lui Dumnezeu  77
Recapitularea I
Introducere. 78
51. (1-5). 79
52. (6-10). 81
53. (11-15). 83
54. (16-20). 85
55. (21-25). 87
56. (26-30). 89
57. (31-35). 91
58. (36-40). 93
59. (41-45). 95
60. (46-50). 60
61. Eu sunt lumina lumii. 99
62. Iertarea e funcţia mea ca lumină a lumii. 101
63. Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea mea. 102
64. Să nu îmi uit funcţia  103

RECENZII

Rating general
5 (1 recenzie)
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stea
0
Spune-ne opinia ta despre acest produs!
scrie o recenzie
5

Cea mai profunda invatatura care iti schimba viata.

Cursul de miracole este sansa noastra de a ne recapata puterea si de a ne schimba viata in cel mai minunat mod posibil. Aici am gasit raspunsurile la toate intrebarile care m-au framantat vreodata, si nu doar raspunsuri, ci eliberarea de suferinta si durere, si regasirea pacii si a bucuriei.
Created in 0.1924 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
Viziteaza site-ul LibrariaDelfin.ro pe ShopMania Ghidul tau autentic de shopping.