Custodele - Andreea Nanu

Avem de-a face cu un roman in care esentiala este atmosfera; penumbra, haloul tarkovskian sunt totul. Oamenii reali (tocmai acest cuvant mi se pare a fi cel problematizat in poveste) trec in fictiunea romanesca pentru a fi salvati. Ni se vorbeste direct despre o „arca a custodelui”. Fantasmele salvarii impregneaza epicul. Este cel mai trist dintre romanele Andreei Nanu. Greu de precizat de ce. Poate unde „viata memoriei” se substituie incet, incet vietii pur-si-simplu, ce-o fi aceea. Aceasta este practic expulzata. Poate unde se aude permanent melancolia sfasietoare a fadoului? Christian Craciun