Dictionar scolar de neologisme (include acces la varianta digitala)

Neologismele ( in limba greaca νεολογισμός („νέος“ [neos] = nou; „λόγος“ [logos] = cuvant)) sunt cuvinte sau expresii nou aparute intr-o limba, fie prin preluarea din alte limbi, fie create prin mijloace proprii. Tot neologisme se considera si cuvintele vechi care au capatat un nou sens sau un nou mod de utilizare, ori expresiile care desi sunt formate din cuvinte mai vechi au primit un sens nou, independent. Neologismele sunt folosite in general pentru a numi concepte noi: inventii, fenomene nou descoperite, etc. Uneori notiunile vechi care au suferit o schimbare semnificativa necesita folosirea unor neologisme pentru a le denumi.
Uneori neologismele trec printr-o etapa intermediara de barbarism in care sunt respinse de o parte din vorbitori ca fiind cuvinte inutile sau neadaptate morfologiei ori foneticii limbii. Evident, numai o parte din barbarismele de la un moment dat al evolutiei limbii ajung sa fie acceptate si sa se integreze in lexic.
Nu intotdeauna functia principala a neologismenlor consta in exprimarea unei noi semnificatii. De multe ori, neologismele sunt folosite pentru a semnala ceva: apartenenta la un anumit grup, modernitatea sau, pur si simplu, dorinta de a atrage atentia. Aceste functii pragmatice au dus la folosirea uneori excesiva a neologismelor in publicitate.
Cuvintul neologism, azi intrat in uzul curent, a aparut in secolul al XVIII-lea si a fost la vremea respectiva el insusi un neologism. Termenul a fost initial alcatuit in limba franceza sub forma néologisme (din neo- si logos: cuvant nou) in anul 1734[1] urmat de formele néologique in 1754 si néologie in 1759.