Teoria economica a fiscalitatii situeaza in centrul preocuparilor studiul efectelor impozitului atat la nivel microeconomic, cat si macroeconomic. In acest sens, conceptul de baza este incidenta fiscala: cine suporta in final povara impozitului si cum se difuzeaza aceasta, prin sistemul preturilor, in intreaga economie.

Actionand asupra unor variabile la dispozitia sa – pretul sau cantitatea bunurilor sau factorilor de productie, localizarea, s. a. –, contribuabilul definit prin lege va cauta sa transfere asupra altor agenti povara fiscala a impozitului. Existenta posibilitatii translatarii poverii fiscale impune diferentierea intre incidenta formala (legala) a prelevarii si incidenta economica constand in impactul final asupra agentilor.

Incidenta fiscala a cunoscut diverse abordari in teoria economica:

abordarea traditionala (David Ricardo, John Mainard Keynes) punand accent pe repartitia functionala a veniturilor;
abordarea marginalista;
abordarea axata pe repartitia individuala (Leon Walras);
abordarea moderna care priveste problemele repartitiei individuale in cadrul modelului echilibrului partial. Rezultatele sunt apoi reconsiderate in termenii echilibrului general si completate prin introducerea dimensiunii intertemporale si a celei teritoriale.
Indiferent daca analiza se desfasoara in cadrul echilibrului partial sau a celui general, incidenta unui impozit depinde in principal de oferta si cererea agentilor pe pietele bunurilor si serviciilor si de tipul de concurenta care determina modul de stabilire a preturilor.

Formarea preturilor in economia de piata si, implicit, exercitarea rolului pe care sistemul preturilor il are in acest tip de organizare a economiei sunt determinate de structura de piata. Tipurile si formele de piata sunt consecinta tipurilor si formelor de concurenta.