Flamura verde slaveste Semiluna. Istoria Imperiului Otoman - Dan-Silviu Boerescu

Imperiul Otoman a fost o supraputere care si-a manifestat dominatia in zona mediteraneeana si care a existat din 1299 pana in 1922. Initial, a fost un mic beylik, adica un stat islamic sunnit fondat de turcii oghuzi in nord-vestul Anatoliei. Odata cu cucerirea Peninsulei Balcanice – intre 1362 si 1389 – si, apoi, a Constantinopolului – in 1453 –, Sultanatul Otoman s-a transformat intr-un megaimperiu, cu capitala la Istanbul, noul nume al fostului centru de unde iradia puterea Imperiului Bizantin.

Intre secolele al XVI-lea si al XVII-lea, Imperiul Otoman a ajuns la apogeu, devenind un imperiu multinational, multilingvistic si multicultural, stapanind nu doar Anatolia originara, ci si Orientul Mijlociu, parti din Africa de Nord, Balcanii si Caucazul, adica o suprafata de peste 5 milioane de kilometri patrati. A fost una dintre cele mai puternice entitati politice si statale ale lumii, tarile europene simtindu-se amenintate neincetat de inaintarea continua a acestuia prin Balcani si  Ungaria (transformata in Pasalacul de la Buda, 1541–1686), spre sudul Uniunii Polono-Lituaniene.  A existat si interes pentru alte spatii, concretizat prin expeditia spre Aceh din Indonezia, in 1565, si achizitionarea temporara a Insulelor Lanzarote din Oceanul Atlantic, in 1585. Inaintarea Flamurii verzi s-a oprit insa la portile Vienei in 1529, apoi in 1683.

La inceputul secolului al XVII-lea, Imperiul Otoman cuprindea 32 de provincii si numeroase state vasale si tributare. El a intruchipat, cat timp a existat, Califatul, adica statul musulman universal condus de succesorii Profetului Mahomed. Disparitia Imperiului Otoman a fost o consecinta a victoriei Antantei in 1918–1919, cand fortele Aliatilor, in randurile carora se aflau si arabii, au infrant in cele din urma „Marele bolnav al Europei” in… Orientul Mijlociu. La sfarsitul Primului Razboi Mondial, mare parte a imperiului a fost impartita intre invingatori.

RECENZII