Impletirea vechiului cu noul - Alina‑Mihaela Bizdadea

Mituri antice in literatura contemporana

Un scriitor modern se raporteaza la unul canonic, scria Harold Bloom in Canonul occidental. Astazi, miturile Greciei antice isi gasesc ecouri in literatura contemporana, pentru ca mitul este inca viu printre noi: „Pentru a ne convinge este de ajuns sa ne uitam in jurul nostru: o planeta careia ii dam numele Venus, o retea de intalniri intime denumita Electra […], un roman politist din seria Noire […] se intituleaza Le Sang des Atrides (Sangele Atrizilor)”. Cultura noastra se invarte in jurul mitologiei, care lasa urme nu numai in societate, ci si in arta. Literatura contemporana ne‑o dovedeste. Apropiindu‑se sau distantandu‑se uneori de mit, alteori, dupa cum afirma si Alain Robbe‑Grillet, demontandu‑i mecanismul, literatura continua sa se hraneasca din el. Asadar, mitul supravietuieste, chiar daca, asa cum sustinea Gilbert Durand, el poate trece in uitare pentru un timp. „Nu exista paradis nici pentru memorie, nici pentru uitare. Ci doar mersul uneia si al celeilalte, si pasii lor ce au o istorie. O istorie urmind a fi scrisa”.
Astfel, continuand traditia teatrului de secol XX, secol care revine la operele antice, literatura indreptandu‑se catre rescrierea si reinterpretarea miturilor grecesti, scriitorii contemporani par sa urmeze ceea ce propune Umberto Eco, lucrand „asupra unui autor contemporan ca si cum ar fi antic si asupra unui antic ca si cum ar fi contemporan”. In acest sens, apar Mustele lui Jean‑Paul Sartre, o reinterpretare a mitului Atrizilor, Razboi cu Troia nu se face, de Jean Giraudoux, trimiterea la Homer fiind una directa, sau Caligula lui Albert Camus. De asemenea, pe legendara Electra o mai gasim si in Electra lui Giraudoux sau in trilogia lui Eugene O’Neill, Din jale se intrupeaza Electra. George Bernard Shaw scrie Pygamalion, iar Tennessee Williams, Orfeu in infern, Jean Anouilh, Antigona si Medeea, iar Jean Cocteau, Orfeu si Testamentul lui Orfeu.
Pornind de la ideea lui Eco, dar si de la cea a lui T. S. Eliot, cum ca „nici un poet, nici un artist de nici un fel nu poate fi pe deplin inteles singur. Semnificatia sa, felul in care este apreciat, stau in raportarea la poetii si artistii din trecut. Nu poate fi valorificat singur” (altfel spus, trecutul influenteaza prezentul, iar prezentul influenteaza trecutul), imi propun ca in aceasta lucrare sa scot in evidenta impletirea vechiului cu noul, sa aduc in prim‑plan valorificari ale miturilor antice in literatura postbelica si contemporana, fie ea literatura romana, fie universala. (din „Introducere”)

RECENZII