Incendierea paradisului (Antonio Alamo)

Incendierea paradisului (Antonio Alamo)

Ne-ar plăcea să credem că, în ciuda aparenţelor, în acest roman este
vorba despre buna dispoziţie. Iubiţii îşi dau seama de asta, dar o fac
mult prea târziu. Universul lor a început deja să ardă, orgoliile s-au
aprins, iar dragostea incandescentă, se întoarce împotriva ei înseşi,
negându-se prin autodistrugere. Două iubiri, două pasiuni care se caută
avid, fără însă a se întâlni vreodată şi, totodată, fără a-şi găsi
liniştea. Antonio Alamo reuşeşte să menţină un straniu echilibru tematic
între limitele fragile ale înţelepciunii, iubirea de sine ca moarte a
oricărei iubiri adevărate, consecinţele speculaţiilor prea raţionale şi
prea puţin pasionale, puterea perversă a banului. Fără bani, civilizaţia
s-ar dezintegra sau abisul înspăimântăăor al pierderii ultimei fărâme de
inocenţă, aceea a raţiunii. Un roman în flăcări.