Jocul cu trecutul. Istoria intre adevar si fictiune (Lucian Boia)

Ceea ce numim indeobste istorie nu este, in raport cu realitatea, decat o naratiune simplificata, dramatizata si investita cu sens. Ea filtreaza trecutul, il adapteaza si il deformeaza, trecandu-l prin sita imaginarului si structurandu-l in sensul ideologiilor prezentului. 
In acest eseu despre conditia istoriei, Lucian Boia si-a propus sa desluseasca regulile potrivit carora se petrece deplasarea dinspre real spre imaginar, dinspre unica istorie care a fost spre multitudinea de reconstituiri posibile. Sistemul de interpretare aplicat cazului romanesc in Istorie si mit in constiinta romaneasca este extins acum la scara intregii istorii.

„Intrebarea fundamentala este, desigur, daca istoria are sau nu sens. Daca nu are sens, orice efort de a afla din ea incotro mergem se dovedeste derizoriu. Dupa atata abuz de teleologie, scepticismul istoric pare a castiga teren. Sunt tot mai putine marile constructii filozofice capabile de a ne spune de unde venim, incotro mergem si gratie carui meca-nism. Un ganditor precum Karl Popper nu se sfieste sa afirme, contrazicandu-l pe Karl Marx, absenta oricarui sens in mersul istoriei. In ce ma priveste, ma multumesc sa contemplu gratuitatea dezbaterii. In fapt, nu stim daca istoria are sau nu are sens, daca este sau nu este orientata, si orice alegere in aceasta dilema tine de pura credinta, si nu de vreun adevar demonstrabil.“ (Lucian BOIA)