Luntrea lui Caron - Lucian Blaga

Un nivel de suprafata urmareste in Luntrea lui Caron tocmai degradarea unor biografii in contextul unei dezagregari sociale exagerate, sub presiunea unor timpuri shakespeariene, iesite din tatani. Mircea Zaciu

Frumusetea in Luntrea lui Caron poate fi descoperita intr-o dubla poveste de dragoste… Axente Creanga este impartit intre iubirea pentru doua femei… Legatura cu Octavia sta sub semnul carnii, al noptii si al iernii. Cea cu Ana - sub semnul sufletescului, al zilei, al verii. Opozitia dintre cele doua sentimente este neta in roman. Nicolae Manolescu

Luntrea lui Caron este un fericit hibrid intre un roman erotic si o carte de temoignage in care biograficul se amesteca cu reportajul istoric.
Va multumim, domnule Lucian Blaga, pentru ca, intr-adevar, intram in istorie citind acest roman, ce este o cronica, un jurnal monstruos si disperat, un poem epic, o fresca… Nicolae Breban

Manuscrisul romanului Luntrea lui Caron a fost ţinut ascuns până în 1990, când a fost publicat pentru prima oară, la aproape trei decenii de la moartea lui Lucian Blaga. Ediţia integrală avea să apară opt ani mai târziu. Autorul şi-a dedicat ultimii ani din viaţă rescrierii şi completării a ceea ce avea să fie un roman cu elemente autobiografice. Dincolo de cele două poveşti de dragoste, dincolo de proza deopotrivă memorialistică şi lirică, transpare mărturia scindării şi a descompunerii de care începuse să sufere lumea intelectuală românească imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Poate cel mai pregnant se desprinde convingerea că nici dragostea, nici erotismul, nici refugiul în reflecţie nu mai pot asigura salvarea din faţa valului de întuneric ce se anunţa. Salvează, provizoriu, doar sporadicele evadări în poezie, în contemplare şi în senzualitate.

 

LUCIAN BLAGA (Lancram-Sebes, 9 mai 1895-Cluj, 6 mai 1961). Face scoala primara germana la Sebes (1902-1906) si liceul „Andrei Saguna" la Brasov (1906-1914). Debuteaza in ziarele aradene Tribuna cu poezia „Pe tarm" (1910) si Romanul cu studiul Reflectii asupra intuitiei lui Bergson (1914). Urmeaza cursurile Facultatii de teologie din Sibiu si Oradea (1914-1916). Studiaza filozofia si biologia la Universitatea din Viena (1916-1920), obtinand titlul de doctor. Revine in tara in ajunul Marii Uniri. Publica la Sibiu placheta de versuri Poemele luminii si culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu (1919). Prima sa drama, Zalmoxe, apare in ziarul Vointa (1920). Academia Romana ii decerneaza Premiul „Adamachi" pentru debut (1921). Universitatea din Cluj premiaza piesa Zalmoxe (1922). I se tiparesc primele traduceri de poezie in revista cernauteana Die Brücke (1922). Redactor la ziarele Vointa si Patria, membru in comitetul de directie al revistei Cultura, colaborator permanent la publicatiile Gandirea, Adevarul literar si artistic si Cuvantul (1922-1926). Atasat si consilier de presa la Varsovia, Praga si Berna (1926-1936), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1936-1938) si ministru plenipotentiar al Romaniei in Portugalia (1938-1939). Academia Romana ii confera Marele Premiu „C. Hamangiu" pentru opera dramatica si poetica (1935). Este ales membru activ al Academiei Romane (1936). Dupa Dictatul de la Viena se afla in refugiu la Sibiu, insotind Universitatea din Cluj (1940-1946). Conferentiaza la Facultatea de litere si filosofie (1946-1948). Cercetator la Institutul de istorie si filosofie (1949-1951). Bibliotecar-sef (1951-1954) si director-adjunct (1954-1959) la filiala clujeana a Bibliotecii Academiei. Este inmormantat in satul natal.