Maimuta carpatina (Radu Paraschivescu)

    După douăzeci şi patru de ani de viaţă liberă, România e tot în tranziţie. Ea îşi aminteşte de unde a plecat, dar nu mai ştie exact – dacă o fi ştiut vreodată – unde îşi propune să ajungă. Mereu pe drum, eternă şi fascinantă pentru unii, pur şi simplu surprinzătoare pentru alţii, România de azi e un spaţiu în care se amestecă toate culorile, sunetele şi aromele. Dincolo de verdicte şi generalizări, dincolo de exasperări de-o zi şi bucurii de-o oră, un lucru e sigur: trăim într-un spaţiu unde plictiseala nu e doar interzisă, ci şi imposibilă. Prin comparaţie cu România de-acum douăzeci de ani, cea de azi e veselă şi, vorba cântecului, „cu bujori în obrăjori“. Prin raportare la ideal, avem, fireşte, motive de încruntare. În cele treizeci de texte din Maimuţa carpatină, Radu Paraschivescu încearcă să găsească explicaţii pentru câteva fenomene care ne colorează strident viaţa de zi cu zi: voluptatea excesului, tabloidizarea zonelor pe care le credeam necontaminabile, triumful antimodelelor, comportamentele papuaşe etc. Cu toate acestea, Maimuţa carpatină nu e scrâşnetul unui ciufut, ci mai degrabă expresia unei speranţe. Aceea că normalitatea va înceta – nu se ştie când şi nu se ştie cum – să aibă statut de excepţie.