Manual de Legal Writing. Tehnici generale de redactare a documentelor juridice - Raluca Papadima, Mihaela Gherghe

DESCRIERE
Pe parcursul carierei sale, orice jurist scrie mii de pagini. Cuvintele scrise sunt armele sale cele mai de temut. In drept, fiecare cuvant are greutate, iar nuantele de sens pot inclina balanta intr-un litigiu sau intr-o tranzactie. Scrierea juridica nu este deci doar o forma de comunicare intre juristi, ci si un instrument strategic. De aceea, a scrie (bine) este o obligatie profesionala a oricarui jurist, iar cunoasterea tehnicilor scrierii juridice este esentiala pentru a atinge acest rezultat.
Cartea Manual de legal writing. Tehnici generale de redactare a documentelor juridice este un ghid esential atat pentru studentii facultatilor de drept care se confrunta cu un limbaj de specialitate nou si provocator, cat si pentru orice jurist care doreste sa isi dezvolte gandirea juridica si sa isi perfectioneze stilul de redactare pe baze tehnice si stilistice corecte. De fapt, aceasta carte nu este doar un manual, ci un veritabil atelier de scriere juridica, cu numeroase exercitii si exemple practice. Este o invitatie adresata actualilor si viitorilor profesionisti ai dreptului de a-si exersa condeiul, de a-si descoperi stilul propriu si de a contribui la crearea unui limbaj juridic mai modern, mai accesibil si mai eficient in Romania.
Manualul sistematizeaza si explica principalele trasaturi ale scrierii juridice, de la folosirea si citarea surselor (propunand un sistem uniform de citare, inexistent in Romania in prezent) la vocabularul specializat si la formalismul caracteristic. Apoi, lucrarea particularizeaza aceste reguli pentru scrierea juridica academica, scrierea juridica predictiva (documente obiective, precum opinii juridice sau contracte) si scrierea juridica persuasiva (documente argumentative, precum cereri de chemare in judecata sau de arbitrare). Sunt analizate, prin prisma experientelor practice si academice ale autoarelor, tehnici cu aplicabilitate generala in redactarea oricaror documente juridice: tehnici de planificare prealabila, tehnici privind stilul documentelor, tehnici privind forma documentelor, tehnica IRAC pentru organizarea documentelor etc.
Perspectiva filologului
Manualul de legal writing (...) are o utilitate certa, acoperind (...) un spatiu alb in cultura noastra, cel deschis intre, pe de o parte, recomandarile pentru compunerea si rostirea discursurilor orale, in primul rand de catre avocatii pledanti, si, pe de alta parte, indreptarele sectoriale pentru redactarea de „tipizate”.
Liviu Papadima – Profesor, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti
Perspectiva avocatului
Regulile expuse si exemplificate de Raluca Papadima si Mihaela Gherghe in acest Manual de legal writing. Tehnici generale de redactare a documentelor juridice arata pasiunea autoarelor pentru forta cuvintelor, folosite corect, in mediul juridic. (...) Dreptul e pura matematica: termeni definiti cu precizie, perfecta juxtapunere a regulii de drept pe constructia practica a intelegerii partilor, rigoarea referintelor, armonia conlucrarii clauzelor, negocierea contractului ca jocul unei partide de sah care trebuie condusa astfel incat sa duca la remiza. Si, peste toate, acelasi imperativ suprem: cat mai multe detalii in cat mai putine cuvinte.
Florentin Tuca – Partener fondator, Societatea civila de avocati Tuca, Zbarcea si Asociatii
Perspectiva judecatorului
Lucrarea evidentiaza bine constrangerile profesionale ale judecatorilor, ca si trasaturile psihologice ale acestora (...) si recomanda in mod judicios celor care scriu pentru judecatori sa le faciliteze acestora misiunea de a pronunta o solutie favorabila in cauza, prin evidentierea cat mai concisa a aspectelor de fapt si de drept esentiale si a argumentelor apte a sprijini pozitia clientului.
Liviu Zidaru – Judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie; Conferentiar la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti
Despre autori
RALUCA PAPADIMA este lector universitar doctor la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti si avocat membru in Barourile Bucuresti, Paris si New York.
MIHAELA GHERGHE este asistent universitar doctor la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti si avocat in Baroul Bucuresti.
- 152,10 leiPRP: 169,00 lei (-10%)
- 71,91 leiPRP: 79,90 lei (-10%)
- 89,10 leiPRP: 99,00 lei (-10%)
- 152,10 leiPRP: 169,00 lei (-10%)
- 71,91 leiPRP: 79,90 lei (-10%)
- 89,10 leiPRP: 99,00 lei (-10%)
RECENZII