Mircea cel Mare si luptele sale cu turcii - Neagu Djuvara. Ilustratii de Radu Oltean

Ati aflat deja de la scoala despre Mircea cel Batran, domn al Tarii Romanesti (adica al Munteniei), care a domnit intre 1386 si 1418, ducand lupte grele cu turcii. Apoi, probabil ati citit sau poate chiar ati invatat pe dinafara, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bataliei de la Rovine: inainte de infruntare, sultanul il sfideaza pe Mircea cu aceste cuvinte: „Si, purtat de biruinta, sa ma-mpiedic de-un mosneag?“ Iata ca si genialul Eminescu s-a inselat asupra intelesului epitetului „cel Batran", caci pe vremea lui, la noi, cercetarile istorice erau abia la inceput! In realitate, la Rovine, Mircea era foarte tanar. „Cel Batran“ i s-a zis in veacurile urmatoare, cand au ajuns in scaunul Tarii Romanesti si alti domnitori purtand (sau luand la inscaunare) acest nume.

 

Atunci cand se pomenea de primul voevod Mircea, de marele Mircea, i se spunea „cel Batran“, adica „cel Vechi“, cel din vechime. Asta inseamna „cel Batran“. Sa stiti, de asemenea, ca datorita infaptuirilor si a nobletei caracterului sau i s-a mai zis si „cel Mare": Mircea cel Mare. Veti judeca si voi, din povestirea care urmeaza, daca e vrednic sa i se spuna astfel.

 

 

NEAGU M. DJUVARA (1916–2018) s-a nascut la Bucuresti, intr-o familie de origine aromana asezata aici la sfarsitul secolului al XVIII-lea, care a dat tarii mai multi oameni de seama. Licentiat la Sorbona (istorie, 1937) si doctor in drept (Paris, 1940). Participa la campania din Basarabia si Transnistria (iunie–noiembrie 1941); ranit in apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe in 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm in dimineata zilei de 23 august 1944, in legatura cu negocierile de pace cu URSS. La Stockholm, functioneaza ca secretar de legatie pana in septembrie 1947, cand comunistii preiau si Externele. Ramane in exil, militand pana in 1961 in diverse organizatii ale diasporei. In 1961 pleaca in Republica Niger, unde va sta 23 de ani in calitate de consilier diplomatic si juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Straine si, concomitent, profesor de drept international si de istorie economica la Universitatea din Niamey. In 1972, obtine doctoratul de stat la Sorbona cu o teza de filozofie a istoriei, sub indrumarea lui Raymond Aron; mai tarziu, obtine si o diploma a INALCO de la Paris. Din 1984 este secretar general al Casei Romanesti de la Paris, pana in 1990, cand se intoarce in tara. Membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iasi si al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucuresti.

Cele mai importante carti: Le droit roumain en matière de nationalité (teza de doctorat); Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations (carte premiata de Academia Franceza); in romaneste, Civilizatii si tipare istorice. Un studiu comparat al civilizatiilor; Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle; in romaneste, Intre Orient si Occident. Tarile romane la inceputul epocii moderne; O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri; Cum s-a nascut poporul roman; Mircea cel Batran si luptele cu turcii; De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul; Insemnarile lui Georges Milesco (roman); Amintiri si povesti mai deocheate; Amintiri din pribegie; versiune franceza: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948–1990); Exista istorie adevarata?; Thocomerius–Negru Voda, un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti; Razboiul de saptezeci si sapte de ani (1914–1991) si premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie; Ce au fost „boierii mari“ in Tara Romaneasca? Saga Gradistenilor (secolele XVI–XX); Raspuns criticilor mei si neprietenilor lui Negru Voda; Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 si unele amanunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulari; O scurta istorie ilustrata a romanilor (tradusa si in limba engleza, A Brief Illustrated History of Romanians).