Moby Dick. Repovestire după romanul lui Herman Melville - Kathleen Olmstead

DESCRIERE
-
Ishmael, un tânăr şi aventuros marinar, dornic să deprindă meşteşugul vânătorii de balene, se alătură echipajului de pe vasul Pequod, condus de Căpitanul Ahab. Setea lui de necunoscut este mare şi-n scurt timp ajunge să înveţe totul despre noduri marinăreşti, despre cum se conduce o corabie sau cum se prinde o balenă. Dar viaţa pe mare, cu bucuriile şi greutăţile ei, decurge liniştit numai până când ceea ce părea o expediţie obişnuită se transformă într-o urmărire nebunească a temutei balene albe Moby Dick, ce-l lăsase pe vremuri fără un picior pe Căpitanul Ahab.
Călătoria nu e doar una peste mări, prin furtuni, de la un port la altul, ci şi una lăuntrică, spre sufletul omului. Rănile nevindecate ale căpitanului îl conduc la o dorinţă nemăsurată de răzbunare, care ajunge să primejduiască siguranţa întregului echipaj. Ishmael asistă la o înfruntare de orgolii, în care autorităţii i se opune raţiunea, iar înfricoşătoarea balenă albă joacă mai degrabă rolul de unealtă a destinului, prin care sunt pedepsiţi cei a căror judecată e întunecată de ură.
Asemeni inițiativei generoase și vizionare din anul 1895 când, sub domnia Regelui Carol I și prin efortul folcloristului Dumitru Stăncescu și al editorului Carol Müller, a fost pusă temelia colecției de carte „Biblioteca pentru toți“, astăzi, Curtea Veche Publishing vine, altruist și inspirat, în ajutorul copiilor și tinerilor țării.
Numărul cititorilor de carte a scăzut îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri.
La fel ca primii noștri Suverani, Carol I și Elisabeta, care erau absolut convinși de nevoia de carte pentru prosperitatea națiunii, Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții este o vulnerabilitate a națiunii și a patriei.
Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi, ca oameni.
Principele Radu al României
- 11,99 leiPRP: 14,99 lei (-20,01%)
- 11,99 leiPRP: 14,99 lei (-20,01%)
- 19,99 leiPRP: 24,99 lei (-20,01%)
- 11,99 leiPRP: 14,99 lei (-20,01%)
- 11,99 leiPRP: 14,99 lei (-20,01%)
- 19,99 leiPRP: 24,99 lei (-20,01%)
RECENZII