Noul concept de existenta - Viorel Chitea

Existenta a fost inteleasa ca ceea ce poate fi privit doar din afara ei, mai exact, ca ceea ce poate fi obiect pentru un subiect, si nicidecum ca o stare de imanenta din care nu se poate iesi pentru a spune „aceasta este”. Conceptul de existenta nu a inclus, asadar, in insusi continutul sau, subiectivitatea ca atare (fapt ce ar fi facut din existenta o interioritate fara exterioritate), ci s-a limitat la ceea ce se poate obiectiva. Eu exist fiindca ma integrez in sfera unei obiectivitati atotcuprinzatoare, si nu fiindca notiunea de existenta m-ar include pe mine insumi in propriul ei continut. Altfel spus, potrivit conceptului de existenta utilizat pina in prezent a exista nu inseamna si a fi subiectiv, ci a „transfera” subiectivitatea in obiectivitate. Constiinta mea exista fiindca, asemenea tuturor celorlalte lucruri, poate fi obiect pentru alte constiinte. Nu este vorba insa aici de o corelare necesara a existentei cu un subiect (adica nu inseamna ca exista doar ceea ce este observat), ci, dimpotriva, de faptul ca existenta a fost inteleasa ca ceva absolut independent de orice subiect si tocmai din aceasta cauza, in anumite circumstante, ea putea sa intre, ca obiect, in relatie cu un subiect.

Prin reformularea conceptului de existenta intentionez, asadar, sa depasesc limitele definitiei traditionale si sa ies astfel din impasul unilateralitatii obiective, dind existentei intelesul de interactiune originara si inevitabila intre subiect si obiect, de imanenta proprie unei coexistente intre sineitatea constiintei si obiectivitatea realitatii, astfel incit „a exista” sa implice in mod necesar alaturi de lume si perspectiva subiectiva „eu sint”. Potrivit noului concept de existenta nu vom mai putea spune, in mod pertinent, ca diverse lucruri exista, ci intotdeauna afirmatia corecta ar trebui sa fie aceea ca „eu si cutare lucru existam”. Existenta devine astfel apanajul unei „conlucrari”, al unei miscari de autocreatie realizate in tandem de factori subiectivi si obiectivi ce se constituie intr-un cimp existential, si nu intr-o fragmentare punctiforma de lucruri care exista in mod autonom.

Viorel Chitea

RECENZII