Sari la conținut

Parintele Ioan Iovan. Un crin al iubirii de Hristos - Calin Pintea

Parintele Ioan Iovan. Un crin al iubirii de Hristos - Calin Pintea
PRP: 50,00 lei (-27%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 36,50 lei
Diferență: 13,50 lei
Disponibilitate: în stoc
Livrare estimată: Vineri, 17 Oct. 2025
ISBN: 9786303301433
Editura:
Anul publicării: 2025
Pagini: 348
Categoria: Sfaturi Practice
Distribuie pe:

DESCRIERE

Parintele Ioan Iovan – Un crin al iubirii de Hristos

Editie prefatata si ingrijita de Calin Pintea

Parintele Ioan Iovan – Un crin al iubirii de Hristos este un volum dedicat unuia dintre cei mai reprezentativi duhovnici ai secolului XX. Preot euharistic, marturisitor al lui Hristos in temnitele comuniste si pastor al iertarii, Parintele Ioan a lasat o mostenire spirituala care continua sa rodeasca in sufletele celor care l-au cunoscut si in Biserica de astazi.

Cartea reuneste marturii, amintiri si reflectii semnate de preoti, monahi, profesori, intelectuali si credinciosi care l-au avut aproape, i-au ascultat predica sau i-au simtit puterea rugaciunii. Din aceasta diversitate de voci se contureaza un portret colectiv, viu si emotionant, in care transpar atat forta duhovniceasca a Parintelui Ioan Iovan, cat si delicatetea unui suflet insetat de frumusetea lui Dumnezeu.

Volumul ofera o privire cuprinzatoare asupra felului in care Parintele a marcat destine, a intarit comunitati si a aratat calea catre Hristos printr-o traire intens euharistica. In paginile sale, cititorul descopera marturisiri pline de emotie, reflectii teologice si literare, dar si amintiri simple si autentice, toate unite de recunostinta fata de un om al lui Dumnezeu.

Lucrarea se incheie cu Memoriul adresat Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (1953), un document de mare valoare istorica si spirituala, care dezvaluie curajul, demnitatea si fidelitatea Parintelui Ioan fata de Biserica si credinta.

„Nimeni nu a plecat de la dansul fara o vorba‑toiag sau vreun cuvant de mangaiere, oricine ar fi fost si oricat ar fi fost de incarcat. Spre exemplificare, sa luam cateva petale desprinse din lujerul Parintelui Ioan: „Taina libertatii este sa nu‑ti fie frica de moarte”, sau „Crestinismul este religia lui «a fi»”, ori „Nu‑ti fie teama de spovedanie, fiindca suntem o stafeta transcendentala a pacatului rascumparat”. Unui tanar istoric doritor sa stie cat poate indura omul dupa gratii, i‑a marturisit: „Am fost pus in situatia de a alege intre constiinta si compromis. Slava Domnului, nu am cedat, desi durerea are mereu dreptate. Decat sa bat palma cu diavolul, mai degraba as fi spus ca doamna Roland in fata esafodului: «Libertate, cate crime se comit in numele tau… Iata inca una aici». Dar, pana la urma, nu a mai fost nevoie”. Apoi a continuat, spunand: „Pentru mine, credinta a fost firul Ariadnei care m‑a ajutat sa ies intreg la minte (chiar daca imputinat la trup) din tenebrele comuniste. Datorita ei, inchisoarea s‑a transfigurat, iar celula a devenit turn de fildes crestinesc. Stiam ca este posibil inca de la Apostolul Pavel, care ne‑a trimis de acolo una dintre epistole”. In alt caz, unuia care se plangea de relatia matrimoniala, i‑a spus aspru, fara echivoc: „Cu cine vrei sa traiesti alaturi, cu o regina sau cu o sclava? Daca vrei sa ai o regina de sotie, atunci poarta‑te cu ea de parca ar apartine unei familii nobiliare”. Unei doamne, care ezita sa‑si dezvaluie sentimentele, i‑a daruit o scanteie desprinsa din Pateric: „Te intrebi cum poti iubi o persoana pe care n‑o cunosti? Dar cum o poti cunoaste daca n‑o iubesti?”

De unde vine aceasta profunzime in a deslusi splendori in cele mai ascunse tainite interioare? Cei care l‑au cunoscut in anii tineretii spun ca micul Silviu Iovan cotrobaia inca de la o varsta foarte frageda prin camarile sufletului. Fiu de preot fiind, n‑a fost convertit brusc, la maturitate, asemenea Sfantului Augustin, ori a lui Pascal, Tertulian sau Papini, ci a primit credinta inca din pruncie, ca pe gandul bun de dimineata care descatuseaza zorile. Iar samanta – glastra la fereastra – a rodit, zamislind de‑a lungul timpului epifanii, lacrimi mantuitoare, rugi in parg, foc haric, implinire euharistica, bucuria de a impartasi taina potirului si o vibratie autentica a corzii mistice, greu de intalnit. (Calin Pintea)

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
NETOPIA Payments