Patriarhul meu - Bartolomeu Valeriu Anania

Pentru titlul acestui volum am ales expresia „Patriarhul meu”, pe care Bartolomeu Valeriu Anania o foloseste de trei ori pe parcursul acestor texte si prin care ilustreaza perfect sentimentul adevaratei ucenicii, in care tristetile si bucuriile invatacelului devin tristetile si bucuriile dascalului sau. Scrise in epoci diferite si cu tonalitati diferite, textele reflecta admiratia si desavarsita loialitate pe care Bartolomeu Anania i-a aratat-o Patriarhului Justinian, un om providential pe care Biserica l-a avut in fruntea ei in cele mai grele epoci din istoria recenta. Dincolo de evocare, textele reunite in volum au meritul de a-l face pe Patriarh sa ne vorbeasca el insusi in diferite ipostaze. Astfel il cunoastem prin emotia ierarhului care sfinteste biserica din satul natal, sub altarul careia a ingropat osemintele parintilor lui, prin fermitatea cu care le vorbea autoritatilor si mai ales glasul tremurat al slujitorului care simte ca trupul i se imputineaza si ca este momentul de a redacta un testament duhovnicesc. 

Cartea scoate in lumina doua personalitati puternice, care se admira reciproc si care au inteles ca prietenia dintre ei trebuie pusa la temelia Bisericii, ca un exemplu de renuntare si sacrificiu. Din aceasta perspectiva, ucenicia ierodiaconului Bartolomeu ocoleste cu obstinatie avantajele pe care le-ar putea obtine din proximitatea pe care o avea langa Patriarhul Bisericii, preferand mai degraba sa infrunte greutati, provocari, responsabilitati, acuzatii, calomnii si chiar inchisoare, cu desavarsita constiinta de a nu cere nimic pentru sine. Toate acestea sunt argumente care vin sa intareasca credibilitatea acestei marturii si sa aduca lumina pe care figura Patriarhului o merita, cu atat mai mult cu cat inca mai apasa nemeritata umbra rosie aruncata asupra lui Justinian de contemporanii sai.